paşii ni se împleticesc a depãrtare
nu ne mai prind nici îmbrãţişãrile
atârnãm parcã de-o parte şi de alta a lumii
ca doi vestitori de primãvarã abia spãlaţi de iarnã
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polarã
altfel zis fiecare în parte cu cerul sãu
parcã am fi unul luna şi celãlalt soarele
poate de aceea ne sãrutã aşa frumos la rãsãrit
şi atât de duios la apus
ca şi cum s-ar frânge de fiecare datã lumea
nu ne mai prind nici îmbrãţişãrile
atârnãm parcã de-o parte şi de alta a lumii
ca doi vestitori de primãvarã abia spãlaţi de iarnã
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polarã
altfel zis fiecare în parte cu cerul sãu
parcã am fi unul luna şi celãlalt soarele
poate de aceea ne sãrutã aşa frumos la rãsãrit
şi atât de duios la apus
ca şi cum s-ar frânge de fiecare datã lumea
Tudor Gheorghe Calotescu
RăspundețiȘtergereprecum o cascadã de lacrimi desãvârşite
între douã lumi surde
ascult fulgii cum se strivesc
le aud strigãtul de moarte
ca de cristal ciobit
ori de stea căzută în ea însăși
.
de ce nu ascultaţi şi voi liniştea asta
precum o disperare inevitabilã
supusă gravitaţiei
semnãtura ţãrânei din aceastã cerere de înalt
din acest protest alb al fulgilor
care pe buzele tale mor frumos
aș spune chiar eroic
trec într-o altã dimensiune
se supun sãrutãrii
și se topesc din iubire
așa îmi astâmpãr setea de cer
şi-mi rãtãcesc ochii în albul nesfârşit
unde las urme vremelnice
paşi de dans pe o muzică divină
precum o şoaptã îngheţatã de înger
drept dovadã inversez prãbuşirile
din acest adânc
de unde înalţ cuvinte
precum o cascadã între douã lumi