Cântec târziu

Ionel Simota

· 

Ce crivăț, mamă, te-a ucis pe tine,
Ce frig mi s-a făcut până-n cuvânt,
Cum a bocit pământul în pământ
Și cum, prin ceruri, să te strig îmi vine...

Eu încă te mai caut prin unghere,
În iarna asta ce mi-a fost blestem
De-nfrigurarea ta mai mult mă tem
Și nu de moartea clipei efemere...

Mai lesne-aș fi murit din toate eu
Decât să văd cum te-a-nghițit pământul,
Iertarea ta să mi-o aducă vântul
În drumul ce-o să-l urci spre Dumnezeu...

Acum nu te mai dor atâtea-n trup
Și nu mai plângi, pe-ascuns, ca altă dată,
Oh, mama mea, ființă preacurată,
Cum aș putea din ceruri să te rup...

Dar s-a făcut tăcere peste sat
Și casa a încremenit de supărare,
Tu ai plecat, cumva, surâzătoare,
De parcă n-ai murit, ai înviat...