Dar aidoma lui sunt de aprig,
ca și el sunt de intraductibil,
Chiuitul barbar mi-l arunc, să
răsune peste acoperișurile lumii.
Ultimul sclipăt al zilei mai
zăbovește pentru mine,
îmi proiectează chipul
adevărat pe întinsa pustie cuprinsă de umbre,
Mă ademenește spre ceața
asfințitului.
Mă depărtez ca aerul, îmi
scutur părul alb către astrul ce scapătă,
îmi las carnea în vârtej să
mi-o soarbă dantela spumoaselor creste.
Mă las moștenire țărânei ca să
cresc din iarba pe care-o iubesc,
De vreți să mă găsiți de-acum
încolo, căutați-mă sub tălpile ghetelor
voastre.
Cu greu veți afla cine sunt și
ce-nsemn,
Dar eu totuși voi fi pentru
voi sănătate,
Și sângele vostru-l voi face
mai pur și mai tare.
La-ntâia încercare de n-ați
izbutit să m-ajungeți, nu pierdeți nădejdea
Dacă nu mă găsiți într-un loc,
căutați-mă într-altul,
Eu undeva m-am oprit și v-aștept.
Walt
Whitman
Traducerea
Mihnea Gheorghiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu