E
seară și eu încă
nu
știu nimic
despre
mine
apuc
la-ntâmplare
un
pumn de necuvinte,
le
frământ și le așez
la
căpătâiul gândului
ca
să-mi sprijini
fruntea-n
somn.
E
atâta
uimire
în
cântecul
lor
surd
rostogolit de
lumina
ascunsă a
Ochiului
încât
rușinat
am început
să
deprind
anatomia
demistificării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu