Nu. N-am plecat niciodată de acasă, doar m-am rătăcit.
Nu. Nu mai vreau să ridic alte cămări în inima cu paşii care îi mai dau vieţii.
Sunt prea multe şi nu mi-am colindat încăperile, toate.
În fiecare din ele sunt amintiri şi toate sunt cu lacrimi,
unele cu dor,
unele cu zâmbete,
unele cu uitare.
Când o să termin de colindat, o să mă aflu în cămara aia în care sunt
doar eu cu mine, ghemuit, chircit
cu palmele închise fereastră la rugă,
cum mă aştept şi când nu mai ştiu de mine.
Nu. Nu mai vreau să ridic alte cămări în inima cu paşii care îi mai dau vieţii.
Sunt prea multe şi nu mi-am colindat încăperile, toate.
În fiecare din ele sunt amintiri şi toate sunt cu lacrimi,
unele cu dor,
unele cu zâmbete,
unele cu uitare.
Când o să termin de colindat, o să mă aflu în cămara aia în care sunt
doar eu cu mine, ghemuit, chircit
cu palmele închise fereastră la rugă,
cum mă aştept şi când nu mai ştiu de mine.
Departe sunt de mine, încă… (M.I.Z.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu