CRINI ÎN CENUŞA ZILEI ©
– lirică feminină românească şi universală –
– lirică feminină românească şi universală –
Îmi spui
că dac-am fi împreună
mi-ai aduce în fiecare dimineaţă
lapte şi pâine
Am avea
o uşă comună
lumină comună
şi-o noapte împreună
că dac-am fi împreună
mi-ai aduce în fiecare dimineaţă
lapte şi pâine
Am avea
o uşă comună
lumină comună
şi-o noapte împreună
Dar ne despart
cheile
scările
apartamentele
ochii bărbatului
ochii femeii
chiar şi salcia plângătoare din curte
sub care nu ne putem săruta
cheile
scările
apartamentele
ochii bărbatului
ochii femeii
chiar şi salcia plângătoare din curte
sub care nu ne putem săruta
Îmi spui
Că eşti pentru mine
ca rasăritul soarelui
ca să-l văd
mă-ntorc cu spatele la oameni
Că eşti pentru mine
ca rasăritul soarelui
ca să-l văd
mă-ntorc cu spatele la oameni
Małgorzata Hillar
Sub stele de iarnă
RăspundețiȘtergereVa cădea zăpada, te-am aşteptat mult timp;
De când ai venit nu mai aştept decât zăpadă,
noaptea va veni, şi nu mai aştept nimic:
în zăpadă zace o rodie, neagră,
plină cu seminţe de aur.
Christine Busta
Visul
RăspundețiȘtergereVisam cum un cal fioros năpădise, odată,
Spre mine, o, Doamne, bătând din picioare
Din coamă-i curgea spaima toată în treizeci de ani adunată,
Şi din nări răbufnea (parcă veche la fel) răzbunare.
Laşă de tot, mă zvârleam plângând la pământ,
Dar se ivi o făptură vânjoasă şi dete năvală
Frâul să-i prindă când eu mă simţeam leşinând;
Altă femeie sări şi-l struni în zăbală.
„Dă-i, zise ea, descântă-l cu-un lucru de-al tău;
Aruncă-i, îmi zise, ceva din ce porţi numai tu.”
„Nu, am strigat, mă urăşte, pornit e pe rău;
Şi dacă-i dau şi de nu-i dau, totuna e; nu”
Dar, ca un leu în legendă, atunci când am scos
Mănuşa din dreapta-mi gheţoasă,
Cumplita dihanie, tuturor neînţeleasă
Întinse alături de mine grumaz drăgăstos.
Louise Bogan
Mircea Florin Şandru
RăspundețiȘtergereCRINI ÎN CENUŞA ZILEI ©
– lirică feminină românească şi universală –
MARYA ZATURENSKA
Îndrăgostiţii
Cer luminos, înalt, adânc, senin,
Fii pentru mine Alp. Eu vara ta,
A ta oglindă-a cerului; şi ea
O să-ţi topească laurii şi slava
Când foc şi rouă se vor înfrunta
S-arate cine biruie deplin.
Fii pisc de munte. Eu voi fi câmpie,
Câmpile caldă, simplă, aşteptând
Cu drag furtuni şi ploi, o zi de rând
Şi câmp smălţat cu mac şi iasomie
Pentru copii, s-audă-al lumii cânt
În ieburi, păsări, aer şi pământ.
Fii bob de diamant; eu – cea mai vie
Şuviţă-a flăcărilor înroşite
Dintr-un rubin tu numele-mi înscrie
Pe sârma fină-a duhului trimite
Vestiri oculte-n grai necunoscut,
Tu – noapte, eu al zilei început.
Al zilei început şi canava
A vieţii tale tinere, lumină
Ce schimbă noaptea-n pajişte senină;
Tu – calmul meu, eu – desfătarea ta,
Tu - sclipăt de opal pe-aceată mână,
Eu – în amurg, reflex de peruzea.
Fii tu izvor, - eu – ciuta care bea
Răcoarea arşiţelor umezite
De ploaie, unde sălcii se despart
Şi două umbre se-ntâlnesc grăbite.
Tu – lacul, eu – poteca ta vioaie
Noi – siluetele ce se-ntretaie.
Mereu schimbat, dar, altul niciodată,
Tu, care ai o soartă,-un nume,-o cale,
O cale:rouă, foc sau nestemată,
Câmpie şi oraş, râu, munte, vale.
Răzleţi mereu şi totuşi împreună;
Ce pierde ochiul, inima în loc să pună.
Marya Zaturenska