Nu-s vinovat față de țara mea

La ora când cobor, legat în fiare, să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare: – Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă, cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine, cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură – nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade, l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare, împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare: – Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Andrei Ciurunga