ianuarie 06, 2019

Cântec naiv


Iubirea noastră este cu păcat.
Oh, toata ziua stam trântiti în pat
Ca într-un rai adânc și afânat.
Veșmintele pe trupul tău boghet
Nu ți le pui, ci numai în sipet
Le ții, pe solduri mângâiată-ncet.
Papucii de-i încalți, cu chiu, cu vai,
Faci doar un pas și te oprește-un pai
Căci iar te-așezi, sufletu-n cești să-mi dai.
Emil Brumaru

5 comentarii:

  1. "În noaptea asta, cu puţin înainte de miezul nopţii, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervaţia de îngeri. E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani (...). Emil împlinise de curând 80 de ani şi era într-o formă de invidiat, cel puţin aşa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital şi supus terapiei intensive, în după- amiaza de azi, îşi revenise, a spus poezii asistentelor, a mîncat, a glumit. După câteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace şi a intrat în comă. Am sperat totuşi într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 35 a plecat. A plecat, nu a murit, îngerii nu mor niciodată, se retrag numai în Rezervaţia de Îngeri, aşa cum acum nu foarte multă vreme, prietenul nostru comun Luca Piţu s-a retras în păpuşoi. La revedere, nu adio, prietene", a scris Liviu Antonesei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai ȘORA este cu Emil Brumaru.

    Unii își vor umfla pieptul, arătând lumii o fotografie cu El.
    Alții vor povesti anecdote, vagi întâmplări în care erau împreună, – lustruindu-se încă o dată pe ei.
    Unii vor întinde mâna spre raftul prăfuit unde-i stau, de ani buni, cărțile.
    Alții vor întreba „Cine era ăsta?“ „A, nimic, un poet.“, se va spune.
    Unii își vor urla durerea pe străzi.
    Alții vor suferi în tăcere.

    Vai, ce ființe previzibile suntem noi, trăitorii de rând!

    Dragi prieteni,
    a murit Emil Brumaru, iar aceasta este prima veste cu adevărat tristă a noului an.
    Emil Brumaru – poet român
    ´…cu suflet ușor de crin galben,
    cu inima-n patru mari camere…´

    Iubiți-i cât sunt în viață, dragi prieteni!
    Ființe miraculoase, fragile și tainice, poeții au nevoie de iubirea noastră mai mult decât orice alte făpturi. Prima formă de a-i iubi este a-i citi.

    Rămas bun, dragul meu Emilplutitor.
    Te îmbrățișează, de Bobotează, al tău Mihaimergător.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nichita Danilov

    Poetul Emil Brumaru e mai viu ca niciodată. Prezent în conștiințele admiratoarelor și a admiratorilor săi din toate generațiile. Printr-o solidaritate neregizată din nici o parte, Facebook-ul a reușit să instituie ceea ce nici nici mass media, nici instituțiile din România, preocupate prea puțin de viața noastră spirituală, n-au putut-o face. A instituit zi de doliu național. Poezia a îngenuncheat politicul. A îngenuncheat și can-can-urile. A îngenuncheat și mass-media. Deodată solidaritatea națională cârpită pe ici-colo în anul centenarului Marii Uniri a răzbit la suprafață. L-am cunoscut destul de bine. Timp de șase ani, între 1982 - 1988, ne-am frecat coatele împărțind pe din două pâinea cea de toate zilele, adică postul de corector la Convorbiri literare. Perioada pe care Emil o considera a fi cea mai umilitoare din viața lui. Umilința aceasta n-a fost însă zădarnică. Din ea Emil și-a tras o parte din forța creației sale poetice. A fost o lecție și de viață, și de poezie. Ne-am ciondănit adesea, dar nu cred că ne-am certat vreodată. Sau dacă ne-am certat, ranchiuna n-a durat nici o zi. În perioada convorbiristă, pe acest fond de disperare, am făcut o boemă cruntă. Atunci ne-am încărcat bateriile poetice pentru mult timp.
    Din perioada de atunci, datează, probabil, și poezia Blues, scrisă într-o notă melancolico-bacoviană, pe care o postez aici:

    Emil Brumaru
    Blues

    În zori, "La Butoiul cu Spermă",
    Stau singur, beau whisky şi plâng.
    În van carabina eternă
    Mi-atârnă, de-argint, la oblânc.

    Pianul mecanic mai cântă
    Un bleno-tango. Eu scuip rar
    În propriu-mi pahar. Tu eşti sfântă
    În pozele din buzunar.

    Din spleen, cu o quintă royală,
    I-am ras pe amigos de bani
    Şi-apoi i-am ucis. Tu eşti goală
    În pat de o sută de ani

    Sub pături şi-n braţe c-o pernă
    Respiri tot mai clar, mai adânc.
    În zori, "La Butoiul cu Spermă",
    Stau singur, beau whisky şi plâng...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nichita Danilov
    ·
    În amintirea lui Emil Brumaru

    Parcă eram din Dodesukaden, teribilul film al lui Kurosawa. Băteam în lung și în lat, cu șpalturile sub braț, străzile prăfuite ale Iașului. Nimeni nu dădea doi bani pe noi și nici pe poezia noastră. Uneori, înainte de a porni spre casă, ne întindeam, la Piața Sfântu Spiridon, sub câte o tarabă. Lui Emil Brumaru îi plăcea mirosul de mărar, amestecat cu cel de țelină. Primăvară, geanta sa era burdușită de urzici și de spanac. Printre urzici se mai rătăceau și manuscrise. Deși veneam de la țară, eu nu mâncasem în viața mea nici spanac și nici urzici. Emil m-a îndemnat: ”sunt foarte bune, au fier și magneziu. Ai și fosfor. Ajută la poezie.” „Și cum să le mănânc?” întrebam. Câteodată cu vin, câteodată cu votcă. Sunt bune oricum și ajută și la potență...” Bodogănind, ne despărțeam seara de la „Corso”, fiecare plecând pe drumul lui. A doua zi ne întâlneam din nou la Convorbiri, în fața șpalturilor proaspăt aduse din tipografie. Și bodogăneam întruna, până terminam de corectat paginile îmbâcsite cu tot felul de inepții ideologice. Apoi ne evaporam din redacție, cât mai repede posibil, ca să ne vărsăm of-ul la „Găina moartă” sau la „Corso”. Da, parcă eram din Dodesukaden. Emil, de altfel, aducea cu un înțelept chinez sau japonez meditând în fața unei cești de cafea „la ora ceaiului”. Ce vremuri,ce oameni, cât timp să fi trecut de-atunci?

    RăspundețiȘtergere
  5. Liviu Antonesei

    Sîmbătă noaptea, pe la 23, 25 cînd a sosit vestea plecării lui Emil, mă uitam pe geamul din bucătăria în care fumam. Instantaneu, a început să ningă, fulgi mari și deloc rari, o ninsoare ca pe vremuri, care a ținut și a doua zi. Azi, a fost o zi însorită, încă mai este, și mai caldă decît în ultimele zile. După ceremomia religioasă din capela cimitirului Eternitatea, cîțiva prieteni – Silviu Lupescu, editorul actual al Operelor lui Emil Brumaru, serie care va mai cuprinde măcar două-trei volume masive -, criticul și istoricul literar Bogdan Crețu, unul dintre cei pricepuți la poezia brumariană, eu… În ce mă privește, voiam să-mi închei scurtul discurs de despărțire cu lectura poeziei pe care am scris-o duminică în memoria poetului. Am renuțat la acest gînd. Acolo, în capelă, chiar dacă eram mai mușți autori de versuri, chiar și de poezii, era un singur poet, cel care pleca. Am spus că îi voi pune poezia în mormînt, să o citească cînd va avea el chef – și am pus-o, în partea stîngă a trupului său, lîngă inimă.

    RăspundețiȘtergere