pentru că
am un pat prea îngust, pentru câte flori aș vrea să adun pentru tine
pentru că nu știu cum să te sărut ca să îți dau înapoi
toată căldura pe care tu o lași să stea în mine
în fiecare zi îl fac și îl desfac, îl împachetez și îl
despachetez
și de câte ori fac asta mereu găsesc alte flori acolo
și îmi dau seama că nu o să pot niciodată să ți le aduc
pe toate
și că trebuie să caut mereu
să caut ceva ce crește în mine, și să pot, într-o zi, să
îl scot de acolo, și să ți-l dau ție
cu rădăcini cu tot, cu tulpină, cu ramuri și cu frunze,
cu boboci micuți, cu păsări și cu insecte cu picături de zahăr candel și cu
portative muzicale
cu lapis lazuli și cu eșarfe
cu bărcuțe legănate de apă și cu trotuare pe care crește
doar iarba înaltă cât să îți poată mângâia gleznele
când te plimbi tu pe ele
și cu camere, cu uși din fluturi de mătase, și cu
ferestre din fluturi de mătase
fluturi albi pe care să îi atingi când le deschizi
și care să respire fire subțiri pe mâinile tale
și care să respire fire incredibil de frumoase cu care să
îți țeși rochii și să le așezi în aerul dimprejurul tău
și cu evantaiele lor fluturii să îți atingă genele
evantaie de lumină să se așeze pe ele când pleoapele ți
se închid
și visele să doarmă pe spate cu ochii larg deschiși
înspre ochii tăi
tu ești că o lacrimă de cuvinte care mi se așează pe buze
și mi le udă
și atomii din ea îmi scriu pe buze fraze cu care să te
sărut pe tine,
ca să le absorbi prin porii pielii tale, prin finele lor
lăcașuri
tu îmi dai mie toate cuvintele pe care le rostești, tot
dorul tău de ele, mi-l dai
și eu îți dau înapoi dorul meu, dorul de tine pe care îl
port dintotdeauna, în palmele întinse către tine,
și pentru că nu credeam că am să ajung clipa în care să
pot să ți-l fac dar
am să îți fac mereu patul, cu mâinile mele
iar tu ai să îmi faci gene și eu am să ți le pictez cu
răsărituri și cu apusuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu