Când am ajuns la Paris și l-am întâlnit pe Brâncuși, n-o mai avea pe Polaire, cățelușa albă care apare aici și în alte fotografii. Dar toată viața a iubit animalele, câinii i-au fost mereu prieteni de nădejde, pe care nu-i ținea niciodată legați sau departe de el.
Însă altceva aș vrea să amintesc acum: Brâncuși obișnuia să trimită cărți poștale, câte un gând înscris pe o hârtie ori asemenea fotografii… Iar apropiații îl știau de șugubăț… Băgați de seamă, prin urmare: nu doar a dat, în partea de jos, notița explicativă – „Cățaua și cu mine“ –, dar a și înscris cele două săgeți către personaje, în caz că destinatarul ar face vreo confuzie.Mi-e dor de el.
