Modigliani despre Brancuși

Nu pot să termin portretul tău. Nu pot să te fixez și să te definesc. Ești viclean ca o vulpe. Dar nu te pot picta ca pe o vulpe, fiindcă ai o inimă bună de țăran. Nu te pot picta ca pe un om de știință, deși ești detașat ca orice savant. Ești un bucătar excelent. N-am mâncat nicăieri o friptură de berbec mai bună decât la tine. Cum o să te pictez ca bucătar? Te văd că postești zile întregi până la înfometare pentru a atinge stadiul iluminării. Dar cum să te pictez ca sfânt? Când îți licăre ochii de fiecare dată când aduc târfe pe aici? Tu ai în figura ta fațețe atât de felurite încât nu pot desena fizionomia esențială. Spune-mi ce fațetă preferi? În jurul tău este mai mult mister decât în jurul lui Rousseau-Vameșul.

Infinitul

Întotdeauna dragă îmi fu această colină solitară
Şi-acest tufiş care, în mare parte,
Împiedică privirea să atingă zarea.
Dar stînd şi contemplînd, nesfîrşite
Spaţii dincolo de el, şi supraomeneşti
Tăceri, şi-o pace adîncă
Îmi poposesc în gînd ; şi-aproape
Că inima mi se-nspăimîntă. Şi cum vîntul
Îl aud susurînd printre aceste ierburi, eu acea
Tăcere infinită acestui sunet
O compar ; şi eternitatea mi-o închipui
Şi moartele-anotimpuri, iar cel prezent
E viu, şi al lui zvon. Astfel în această
Imensitate mi se îneaca gîndul ;
Şi naufragiu-i dulce-n astă mare.

Giacomo Leopardi