îl știm pentru că vine doar cu bani mari
să cumpere cea mai scumpă bere și îl știm
pentru că asudă din toți rărunchii târând
butoiul la purtător pe care să îl umple
după ce își parchează anevoie cadillacul
lung și lat cât tot postul astronomic care
îl privește cu dojană în sec și cu jale
din cauza vremii, zice el, beau până-ncape
măsor ploile ca pe efecte personale
și când mai dau risipit pe spate
sar din mine toate cele o mie de păcate
Daniel Marian
Voi împăia un nebun cu tâmplele lustruite în zori, și cu de‑a sila îi voi târî în trup un suflet pe care-l voi purta într-o cușcă de dumnezei ce-și cântă singuri în strună.
Voi
împăia un poet botezat în sârmă ghimpată și-l voi împinge în brațele unei
triste femei fără zestre - pentru ca inima să-i sune a gol.
Un
dumnezeu voi împăia, după cum mi-ați cerut, și îl voi apropia de pământ, sub
semnul uscat al cărnii, învățându-l să scuipe stăruitor împotriva vântului, și
apoi îl voi arunca pe scări, cu o coajă de pâine în mână, arătându-l dezbrăcat
lumii:
„Priviți-l la lumina lămpii
pe iubitorul de sisteme și armonii! Huiduiți-l! Zdreliți-i prin visele voastre
genunchii acestui om fără destin!
Ancelin Roseti
Îţi voi urma sfatul, bătrâne!...
Feerică este mâna prietenului la plecare.
În a frunzei matcă simetria este ucisă.
Virgină, viespea focarul străzii bastarde caută. Îl caut şi eu...
Urbea îşi impune a sa concentrare febrilă:
"În astă seară, unul pe celălalt, din icoane, sfinţii se răpesc ― cunoscute sunt făcătorilor de zei măruntaiele simfoniei.
Fatumul, spălându-şi coama în apa fluviului, gravează în fruntea rătăcitului lacrima papei!
Schimbătoare culori bat la uşa făgăduielii:
"Se întâmplă să afli al Vestalei cântec sfâşiat de pofte ― se întoarce tot timpul în ea. Aşa ne place să facem!"
Noaptea a năpădit portocalii, tabla de şah refuză paradoxurile lui Zenon din Eleea...
(Mă întreb: ce-o fi spunând Borges!?)
Al eterului flaut, râzând, desparte legile consolării: în floarea pe jumătate deschisă doarme sămânţa spiritului.
Sanctitatea mă dăruieşte Pergamentelor şi pântecelui matern. ...Şi aceasta e mult...
Ce mai...! Am cunoscut o haimana de poet.
Ancelin Roseti
the world’s economy is governed by a giant infant
that extends between the oceans
when it cries the shares fall one after the other
like snow buntings
over snow
in a snowy winter
like snow buntings
over a snowy winter
on snow
like snow
over snow buntings
in a snowy winter
like snow
over a snowy winter
on snow buntings
like a snowy winter
over snow buntings
on snow
like a snowy winter
over snow
on snow buntings
and the change in his pockets grows lighter
Sjón
pseudonimul lui Sigurjón Birgir Sigurðsson (născut 27 august 1962).
Sjón este un romancier și poet islandez. În 2005 el a câștigat Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic cu romanul Skugga-Baldur (Vulpea albastră).
Și mereu mă prefac a
ști
unde-i marginea. Chiar și cu ochiul
desfăcut.
Dar, așa cum dispare un vârtej,
uneori
dispare speranța,
și se umblă atunci cu un gard în spinare,
pe lângă salcâmi jupuiți
și chiar pe sub pământ, peste cârtițe
tresărind ca un clopot,
din nevoia doar de a fi apărat.
Mai au ceva să-și spună oamenii și în somn,
cu glasul dat la o parte,
naivi străbătând despărțirea.
O răsuflare îngropată în ape
este posibilă. Și nici măcar nu ne mai astupă
o singură soartă.
La strigătul rațelor sălbatice închise în cer
se holbează răbdarea oricui.
Dar eu
cu atingeri de sidef încerc să-i vorbesc inimii,
cum vuiesc pentru sechii (sechii neînsemnând
desigur nimic), pe la ferestrele stinse
din cartierele orbilor,
și despre cum o întunecare feroce
mă caută.
Pivnițele tăcerii au fost cotrobăite
și ele. Tufișurile arse de praf
au fost și ele date-ntr-o parte. Pe colinele de cenușă
ajungând
am măsurat toată singurătatea.
Ține cât mine.
Vasile Vlad
(Omul
decupat
ascultă,
i
se
pare
că
a
bătut
cineva,
deschide
încă
o
dată
ușa,
însă
afară
nu este
nimeni.)
Umbra petalelor o aud plescăind
peste bălți. Și iarăși zic: cioburi incurabile
pe tărâmul nopții am fost, nici întregi,
nici atoatenevăzători. Cu genunchii aduși către gură
ca într-un ou visam fastuoase poduri.
Să aruncăm scoici peste pădurea de pini,
îndărătul nostru să păstrăm partea noastră
de recunoștință amănuntelor. Cântecul negru se îndoaie
ca o pasăre-n vânt, o fărâmă
în deschiderea cerului. Niciodată cu totul neliniștea
nu se repetă,
poate repaosul crăpăturilor, poate
se repetă deșertăciunea.
Apoi măreția nici nu a existat, doar agitații
gentile. Te interesează aspectele, o, atât de încăpătorul
destin al aspectelor, ștergerea broboanelor de sudoare
de pe icoane, strângerea insulelor de pe ocean.
Știu. Și totul e ca și cum
ninsorile care au nins, ditamai ninsori,
ar fi pus golurile în pericol; oarecum ciudat,
oarecum de neconceput.
Stăpân la mine în piept, hăt
la mine în piept, cu insomnii în noroi,
deunăzi credeam că doar ochii au plâns.
Vasile Vlad
ce nu se mai jupoaie niciodată de pe creier
ce părere ai despre asta Janis Joplin
un bărbat și o femeie dansau îmbrățișați
fiecare privind întunericul
peste umărul celuilalt
important este să nu trivializăm replicile
a șoptit unul dintre ei
poate chiar eu însumi
o banalitate
un tavan pictat de Chagall
evreul acela rus care se încăpățâna să trăiască
deasupra pământului
sunete fabuloase
din trupul unei viori de plastilină
https://www.lapunkt.ro/2019/05/poemul-saptamanii-valeriu-mircea-popa/
