Firimiturile care cad
de la masa de lucru a poetului
fac uneori un zgomot
asurzitor
se aud ţipete,
bufnituri
o bătrână leşină pe
trotuarul din faţa casei poetului
un om moare strivit
sub o maşină ploioasă
de la masa de lucru a
poetului
cad uneori firimituri
enorme, inadmisibile
când poetul este
obosit oraşul însuşi înnebuneşte
fântânile arteziene
îngheaţă, tramvaiele se izbesc de ziduri
cuvintele însele devin
mai rare, mai greu de înţeles
În faţa cuvântului
linişte s-a făcut o coadă enormă
atenţie, nu va fi de
ajuns pentru toată lumea strigă poetul
chiar şi în faţa
cuvântului dragoste care s-a terminat de mult
mai aşteaptă câţiva
ireductibili, câteva grupuri de turişti obosiţi
poate că aceste urme
de sânge
duc la cuvântul
singurătate, îşi spune poetul
ieşit el însuşi la o
plimbare prin oraşul ciuruit de absenţe
poate că în faţa
cuvântului om nu mai dau târcoale
decât câinii
Fanteziile unui măr
RăspundețiȘtergereLocuiam în miezul unui măr eram singur
vara citeam lungi poezii anonime
iarna ascultam înfiorat cum vântul
construieşte cuburi de aer pentru posteritate
mă lăsam copleşit de căldura dinlăuntru
închideam pleoapele şi realitatea
se dezbrăca sub pleoapele mele oarecum
ruşinată pe vremea aceea nimicul încă nu exista
în zilele ploioase încercam să-mi aduc aminte
de unele lucruri mai subtile
cum ar fi de plidă compoziţia universului
ori starea primului principiu
încercam să-mi aduc aminte de prima ploaie
şi de primul castan înflorit şi de prima încercare
a spiritului de a cugeta mai mult de o secundă
alteori când amurgul îşi trimitea razele
adânc prin coaja mărului până în pielea mea
subţiată de somn şi de aşteptare
mă gândeam la frumoasa Makta
singura mea imagine despre sublim
atunci cădeam în genunchi
acolo în miezul aromat şi roşu
zguduind mâna celui care
tocmai ducea mărul la gură.
Matei Vișniec