și jurând că nu voi sta niciodată pe băncile
pe care stau ei zi de zi
și n-am stat până-ntr-o seară
când și amărât, și plin de osteneală,
m-am lăsat biruit.
când și amărât, și plin de osteneală,
m-am lăsat biruit.
cel care s-așază lângă mine acum
nu mai e vecinul de la doi, care a plecat, săracul,
ci unul cam de-o vârstă cu mine.
i-aș zice: se vede treaba că nici ușorul nu mai e atât de ușor ca ieri
nu mai e vecinul de la doi, care a plecat, săracul,
ci unul cam de-o vârstă cu mine.
i-aș zice: se vede treaba că nici ușorul nu mai e atât de ușor ca ieri
și nici greul atât de greu ca mâine,
dar el se uită-n altă parte,
poate spre propriul trecut,
poate spre propria moarte.
dar el se uită-n altă parte,
poate spre propriul trecut,
poate spre propria moarte.
Ioan Es. Pop
lumina s-a-mplântat în sol până la douăzeci de
RăspundețiȘtergerecentimetri adâncime.
ca s-o îndepărteze de acolo, vor trebui să aducă plugurile.
vor nimeri și peste mușuroiul din care veghez
asupra unor lucruri mai adânci.
muzica dată la maximum, geamurile închise,
țăranii morți în microbuz.
niște brazde fulgerate se vor întoarce atunci afară
bărboase și pline de brumă,
ca pentru a recrea seminția
unor barbari ce ară pe dedesubt,
sumbri și cu ochii plini de lacrimi.
muzica dată la maximum, geamurile închise,
țăranii morți în microbuz.
Ioan Es. Pop