Abandonat în copilărie

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2026/04/20/cpa-gabriel-chiriac-alte-doua-poeme-noi/

nu mai știi cum arată o atingere sinceră doar recunoști când cineva o mimează și-apoi te lasă cu pielea ca după incendiu

te uiți în oglindă și vezi un organ nespecificat pe cale de dispariție

nu-ți mai spui pe nume ca să nu trezești nimic din ce-ai abandonat în copilărie

ai crescut ca un os fracturat pus greșit în ghips care acum se răzbună la fiecare mișcare de tandrețe

într-un vis ai văzut o femeie împingând un cărucior cu un câine mort în el și te-ai trezit cu gura plină de pilitură de fier

sângele tău refuză să mai bată în sincron cu metronomul ăsta social în care toată lumea are o

mască și nimeni nu știe de ce o poartă

ai scris odată te iubesc pe aburul de pe o oglindă și acum te bântuie în fiecare baie public

n-ai murit când ai vrut dar nici nu mai trăiești cum ți-ar plăcea

ai învățat să-ți pansezi visele cu rușine

să râzi în pumni ca să nu deranjezi pe nimeni cu durerea ta

ai ars o scrisoare pe care n-ai trimis-o niciodată și fumul ăla te vizitează de fiecare dată când

minți că ești bine

îți dorești uneori să nu fi avut piele să nu fi avut inimă să nu fi avut amintiri

să fii o pată de ulei în mijlocul unei ape stătute

să aluneci peste lume fără să te murdărești de ea

dar ai mâinile pline de oameni pe care nu i-ai iubit destul

și unghii roase de când tot încerci să sapi în tine până dai de o versiune de-a ta care nu te scuipă

în față

Gabriel Chiriac

Îl știți pe poet?

îl știm pentru că vine doar cu bani mari

să cumpere cea mai scumpă bere și îl știm

pentru că asudă din toți rărunchii târând

butoiul la purtător pe care să îl umple

după ce își parchează anevoie cadillacul

lung și lat cât tot postul astronomic care

îl privește cu dojană în sec și cu jale

din cauza vremii, zice el, beau până-ncape

măsor ploile ca pe efecte personale

și când mai dau risipit pe spate

sar din mine toate cele o mie de păcate

Daniel Marian

Nu întreba, nimeni nu știe răspunsul

C. P. A. – Dorin Popa

abia cînd te-ai îndrăgostit de altul,

    am putut să-ți admir puterea și chiar

     să îmi amintesc minunata-ți voință

       de la începuturile relației noastre,

       de care atunci nu eram conștient

 

      abia cînd de altul te-ai îndrăgostit,

    s-a deschis cerul și am zărit limpede

      sentimentele mele dulci și sărate,

        incomode, timid deghizate, lila,

      care, înainte, mă vizitau în treacăt,

        cețos, confuz, prea amestecate…

 

                           pînă atunci,

    nu am știut că te pot dori atît de mult

      și nici că despărțirea îmi va aduce

      un munte de bucurie greu de urcat

 

        nu-mi iubesc lașitățile și am vrut

     să pun cu adevărat degetul pe rană,

     dar era chiar bucurie curată, simplă,

  lîngă plînsul mocnit al bărbatului învins,

      bucuria desfacerii din îmbrățișarea

         plăcută, dar previzibilă, casnică,

       garnisită mereu cu gelozii mărunte

                      mult stînjenitoare

 

                 în doar câteva luni lungi,

         am scăpat de orgolii și de aoleu,

        în fiecare zi, mă vindecam vizibil,

     în fiecare zi, suportam stoic valurile

    din adîncuri, doar bănuite pînă atunci,

      și-n fiecare zi hăul sufletesc înainta

      într-o uimire care nici azi nu pleacă,

                       nu mai pleacă!

 

            atunci, te-am iertat cu totul,

        ba chiar și pe mine mă iertasem

                        într-o vreme,

              dar astăzi, nu știu de ce,

                  nu te mai pot ierta

                        și de 10 ani

              să-ți mai vorbesc nu pot!