Nimeni, nici mama,
nu s-a îndurat de mine cum faci tu
nu știu exact ce faci cu mine
tu mă repari și-mi spui că totul va fi bine,
mă ajuți să devin mai bun decât sunt
felul tău de a nu te speria
de ceea ce găsești în mine
are culoarea viitorului
când mă vezi obosit, nu mă întrebi de ce,
când mă vezi trist, brusc, mă înveselești,
când spun lucruri pe care poate nici eu
nu le cred, le lași să stea între noi
până când își găsesc singure locul
mă gândesc dacă nu asta înseamnă
să te înduri de cineva: să nu-l judeci
pentru ceea ce încă nu știe să fie
mama m-a iubit, cred,
dar iubirea avea spaimele ei,
grijile ei,
felul ei urât de a mă apăra de mine
tu faci ceva ce nu știu să numesc,
mă lași să fiu și când nu sunt ușor de iubit
de aceea cuvântul acesta, îndurare,
îmi vine mereu în minte,
nu mila (deși o iubesc și simt milă),
ca o putere de a rămâne aproape,
fără să-mi ceri să fiu altcineva
poate că, pentru prima dată,
cineva se îndură de mine
fără să mă inventeze,
fără să mă încarce cu virtuți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu