Femeia din apă

Pentru poemul Cameliei Iuliana Radu – toate laudele mele.

„Femeia din apă. Nu se îneacă. Din ea se nasc apele.
E Oceanus. E infinitul care nu se termină
(...)
Și când lumea se va sfârși, nu va rămâne foc.
Nu va rămâne piatră. Va rămâne apă.”

Chiar dacă uneori curge la voia întâmplării, cu grație, cu voie și ocrotire, cu viață – 

poate că niciodată nu este de-ajuns pentru vremurile acestea. 

Dar ea continuă să curgă. Să nască. 

Să-și schimbe drumul fără să-și piardă natura. 

Poate că și noi putem. (E. G.)

CPA – Camelia Iuliana Radu

Femeia din apă
Arhetip. Oceanus. Inconștientul
 
Nu sunt femeia care se îneacă, sunt Femeia din care se nasc apele.
 
 
Eu sunt memoria lichidă a lumii.
Eu sunt pântecele în care a plutit prima idee înainte să aibă nume.
Eu sunt sarea din sângele tău pe care ai uitat-o.
 
unii mă numesc Oceanus.
Alții mă numesc Inconștient.
Alții îmi spun Noapte.
Eu nu am nume, eu am adânc iar adâncul meu nu are margini
pentru că infinitul nu se măsoară în metri
se măsoară în cât poți suporta să te vezi pe tine.
 
 Eu nu strig pe mal eu chem din adânc  și chemarea mea nu e zgomot
este luna care trage de maree
e dorul care trage de os.
E acel gol din piept care nu se umple cu vorbe
se umple doar cu scufundare.
 
Vino la mine
Nu te voi salva, te voi desface
îți scot din piept toate pietrele pe care le-ai înghițit
îți dizolv toate măștile care s-au lipit de piele
te țin nemișcată până uiți cine te obligai să fii
să îți amintești cine ești.
 
Eu sunt femininul primordial.
Nu sunt drăgălașă, nu sunt comodă.
sunt flux și reflux
sunt furtuna care spală și liniștea care vindecă
sunt lacrima care nu s-a plâns
sunt izvorul și potopul.
sunt bătrâna care știe și copilul care uită
 
când mă atingi, nu mă atingi pe mine.
Te atingi pe tine, la 3 ani, la 15 ani, la moartea mamei tale.
Te atingi de toate femeile din neamul tău care și-au înghițit
 
dorințele și au tăcut
de toate care au născut, de toate care au așteptat pe mal în loc să intre.
 
Și da, doare.
Pentru că apa nu minte
apa ia forma vasului în care o pui
 
dar dacă o lași liberă, ea sapă canioane în piatră
așa fac și eu cu tine te sap până la adevăr
Nu mă căuta cu ochii, caută-mă cu pielea
cu respirația ținută
cu frica lăsată pe mal ca pe o haină.
Intră.
Și prima oară o să te trag în jos
a doua oară o să te învârt
a treia oară o să te țin bine
și când o să crezi că mori
o să simți branhiile crescându-ți pe coaste.
și o să înțelegi că  te-am născut a doua oară.
 
Eu sunt Femeia din Apă. Eu sunt Oceanus.
Eu sunt infinitul care nu se termină
doar se adună în valuri. Și fiecare val e o viață.
Și fiecare viață e o întoarcere la mine.
 
Și când lumea se va sfârși, nu va rămâne foc.
Nu va rămâne piatră. Va rămâne apă.
Și în apă voi fi eu.
Așteptând.
Ținând în pântece următoarea lume.