Femeia din apă

Pentru poemul Cameliei Iuliana Radu – toate laudele mele.

„Femeia din apă. Nu se îneacă. Din ea se nasc apele.
E Oceanus. E infinitul care nu se termină
(...)
Și când lumea se va sfârși, nu va rămâne foc.
Nu va rămâne piatră. Va rămâne apă.”

Chiar dacă uneori curge la voia întâmplării, cu grație, cu voie și ocrotire, cu viață – 

poate că niciodată nu este de-ajuns pentru vremurile acestea. 

Dar ea continuă să curgă. Să nască. 

Să-și schimbe drumul fără să-și piardă natura. 

Poate că și noi putem. (E. G.)

CPA – Camelia Iuliana Radu

Femeia din apă
Arhetip. Oceanus. Inconștientul
 
Nu sunt femeia care se îneacă, sunt Femeia din care se nasc apele.
 
 
Eu sunt memoria lichidă a lumii.
Eu sunt pântecele în care a plutit prima idee înainte să aibă nume.
Eu sunt sarea din sângele tău pe care ai uitat-o.
 
unii mă numesc Oceanus.
Alții mă numesc Inconștient.
Alții îmi spun Noapte.
Eu nu am nume, eu am adânc iar adâncul meu nu are margini
pentru că infinitul nu se măsoară în metri
se măsoară în cât poți suporta să te vezi pe tine.
 
 Eu nu strig pe mal eu chem din adânc  și chemarea mea nu e zgomot
este luna care trage de maree
e dorul care trage de os.
E acel gol din piept care nu se umple cu vorbe
se umple doar cu scufundare.
 
Vino la mine
Nu te voi salva, te voi desface
îți scot din piept toate pietrele pe care le-ai înghițit
îți dizolv toate măștile care s-au lipit de piele
te țin nemișcată până uiți cine te obligai să fii
să îți amintești cine ești.
 
Eu sunt femininul primordial.
Nu sunt drăgălașă, nu sunt comodă.
sunt flux și reflux
sunt furtuna care spală și liniștea care vindecă
sunt lacrima care nu s-a plâns
sunt izvorul și potopul.
sunt bătrâna care știe și copilul care uită
 
când mă atingi, nu mă atingi pe mine.
Te atingi pe tine, la 3 ani, la 15 ani, la moartea mamei tale.
Te atingi de toate femeile din neamul tău care și-au înghițit
 
dorințele și au tăcut
de toate care au născut, de toate care au așteptat pe mal în loc să intre.
 
Și da, doare.
Pentru că apa nu minte
apa ia forma vasului în care o pui
 
dar dacă o lași liberă, ea sapă canioane în piatră
așa fac și eu cu tine te sap până la adevăr
Nu mă căuta cu ochii, caută-mă cu pielea
cu respirația ținută
cu frica lăsată pe mal ca pe o haină.
Intră.
Și prima oară o să te trag în jos
a doua oară o să te învârt
a treia oară o să te țin bine
și când o să crezi că mori
o să simți branhiile crescându-ți pe coaste.
și o să înțelegi că  te-am născut a doua oară.
 
Eu sunt Femeia din Apă. Eu sunt Oceanus.
Eu sunt infinitul care nu se termină
doar se adună în valuri. Și fiecare val e o viață.
Și fiecare viață e o întoarcere la mine.
 
Și când lumea se va sfârși, nu va rămâne foc.
Nu va rămâne piatră. Va rămâne apă.
Și în apă voi fi eu.
Așteptând.
Ținând în pântece următoarea lume.

nebunii lui Dumnezeu

C. P. A. – Două poeme de Camelia Iuliana Radu

Tu cu mine nu ai vârstă

încăpem amândoi în același pantof
putem să călătorim pe spinarea orașului
ca o păpădie luată de vânt
suntem echipați cu tot ce trebuie
unei eternități.

Cine ar putea să ne trezească
să ne dea jos
pentru că nu avem tichet ștampilat
cu serie și număr de înregistrare?
Suntem clandestini

dar noi știm că în celălalt pantof
este piciorul lui Dumnezeu
înaintăm împreună.

de când căuta el doi nebuni
să îl pună în mișcare!?

Camelia Iuliana Radu

Poeme de Crăciun

Ce Crăciun, într-adevăr și ce lucrare vie se întâmplă sub ochii mei.

Ce potrivire rară de voci! Ce Colind al renașterii!
Renaștem împreună. Renaștem amintindu-ne.
Renaștem mirându-ne din nou. În aceeași dimineață de zăpadă.

C. P. A. – Silviu Gongonea, Radu Mârza, Camelia Iuliana Radu

1. Teoria Big Bang

Fuioare de lumină 

din depărtare păreți o stea

prin ceață mucuri de țigară

în Ajun

Puneți pe rana noastră

scrumul

puneți-o pe Penny să o bandajeze

să o sărute

după ce a urcat trei etaje

Făceți-l pe Sheldon sentimental

și pe mine om

pe Amy mai cinică

Doamne, câți prieteni ne fac oameni

Teorie a haosului

frumoasă ești

 

2. Crăciunul este cel mai frumos

Nu poate fi altfel

decât cel mai frumos.

Dar chiar

cel mai frumos

Crăciun

a fost atunci

când eram în clasa I-a

și am primit

o bicicletă Pegas

care se putea plia.

(Greu trebuie să fi fost

pentru părinții mei

să țină ascuns cadoul!)

Era verde,

bicicleta

și mă aștepta sprijinită

de fotoliul din

sufragerie,

lângă brad.

Lustra era stinsă,

luminau doar micile

lămpașe electrice

împrăștiate printre

crengile bradului,

la pickup

Karel Gott cânta

„Tichá noc”,

adică „Stille Nacht”,

iar clopoțelul de bronz

care anunța Crăciunul

tocmai terminase de

sunat.

Cele mai frumoase

Crăciunuri

sunt cele din copilărie.

Cum altfel?

 

3. Moş Crăciun

frumuseţea este timp nesaturat

foşnind uşor

un pui pe marginea cuibului

cu aripi neînvâţate să zboare

guşti din ea

şi te laşi în voia unei bazaconii

prin ferestre

nestingherite cioburi din ceaşca universului

culori

ameţesc ţurţuri de aur

urme de sanie

de paşi

coji de portocale în jurul omului

dimineaţa de zăpadă

ce credeai? bătrâneţea are sub şubă

toate zvonurile copilăriei

fiecare aduce din cămară

ziua aprinsă în aşteptărI

proaspăta emoţie nedespachetată

face o gălăgie infernală

halou

 

1. Silviu Gongonea, 2. Radu Mârza, 3. Camenia Iuliana Radu

Dragostea din vis

Până unde poate merge o poezie?
Până acolo unde dragostea din vis se rupe, iar cuvintele coboară în manualul de fizică aplicată.

C.I.R. îndrăznește să ducă poezia în laborator, între fâșii de noapte și lumină electrică, acolo unde emoția se alezează printre termeni industriali și capătă altă textură.

Un poem care provoacă — pentru că te trimite la DEX înainte să te atingă.
Și totuși, când ajungi la final, realizezi că te-a atins.
În felul lui nou, lucid, electric.

Eli Gîlcescu

C. P. A. – Camelia Iuliana Radu: Alte două poeme

Dragostea din vis

iubitul țesut de lumina electrică s-a alezat

printre fâșii de noapte

ca un vers eminescian

m-a trezit

nu te mai pot ascunde

exiști

mă vezi în carne și oase

nu mai ești singur

nu mai sunt

apoi

o sclipire intensă

hai să mergem dincolo de starea de veghe

în care visele și destinele nu se leagă

hai dincolo

tot ce lipsea

un bărbat cu ochii ca un condiment întunecat

ca un viciu strecurat în cuvinte

se întoarce din călătorii

visează destinele noastre îngropate adânc

în durere

un bărbat pierdut înainte de a începe jocul

nu sunt necesare explicații

reflectați în ochii tăi zgomotoși

anii condensează

sunt ascunsă în versurile tale

mi-ai spus chiar pe nume

aș putea îndrăzni să te chem

Duet poetic pe marginea nopții

Nu-mi îngădui a comenta cele două poeme ale Cameliei Iuliana Radu, așa cum a făcut-o ea cu duminica și concertul. Dar primul gând a fost despre un poem-întrebare și celălalt, un poem-răspuns. Știu că cititorul va alege: să regăsească sau să pornească în căutarea propriei întrebări și a propriului răspuns.  

Poezia lui pe marginea nopții

doar liniște adâncă și curenți albaștri

giulgiu

durere și pierdere

o zgură amară și grea pe nuferii galbeni

înțepătura unei amintiri

promisiuni

am privit cum se scufundă viitorul

cum dragostea nu mai știe să vorbească

printre plopi

lacul tace necruțător, este o carte în care ai scris

pe care ți-a crescut inima

cusută cu un fir subțire

o floare de tei, o rezonanță cosmică

pe un corp al poeziei

spune-mi ce vezi

când ne privești de departe?

 

pauzele dintre fraze

 

un vis m-a căutat noaptea trecută

o întrebare ezitantă pe ton scăzut

te-am întâlnit undeva? și apoi o pauză

o recunoaștere o înflorire lentă

cuvintele pe care nu le-ai spus

încă se foiesc între pagini

umbre în sala de așteptare

Cum am început noi

 

C. P. A. – Camelia Iuliana Radu: Cinci poeme noi

e ca la război

te țin în brațe și nu știu mâine
care moarte va rupe fâșii

ce va distruge

din celălalt

mai bine plec

sau mai bine învăț să nu mă atașez

nici de ziua de mâine
nici măcar de cea de azi

îmi spun hotărâtă

ce fel de dragoste am început noi?

pe tăișul ei fac echilibristică
în timp ce tu îmi acoperi sânii
cu gura

vrei să intri cu totul în mine
iar eu spun da

și rămân

Kafka made in Prahova

Cercul Poeților Apăruți (8) – Camelia Iuliana Radu 

un cărăbuș mutant

cu pleoape de țiței

te va privi cu indiferența unui director

cu gaze la stomac

crăcănat pe simeze

își rafinează nuanțele viitorului de sub preș

paleta întunecată a culorilor nedeclarate

tonurile grele ale câștigului

și ale crimei cu premeditare

peste al cărei sânge închegat calcă

în fiecare an

ritualic