Nu-mi îngădui a comenta cele două poeme ale Cameliei Iuliana Radu, așa cum a făcut-o ea cu duminica și concertul. Dar primul gând a fost despre un poem-întrebare și celălalt, un poem-răspuns. Știu că cititorul va alege: să regăsească sau să pornească în căutarea propriei întrebări și a propriului răspuns.
Poezia lui pe marginea nopții
doar liniște adâncă și curenți albaștri
giulgiu
durere și pierdere
o zgură amară și grea pe nuferii galbeni
înțepătura unei amintiri
promisiuni
am privit cum se scufundă viitorul
cum dragostea nu mai știe să vorbească
printre plopi
lacul tace necruțător, este o carte în care ai scris
pe care ți-a crescut inima
cusută cu un fir subțire
o floare de tei, o rezonanță cosmică
pe un corp al poeziei
spune-mi ce vezi
când ne privești de departe?
pauzele dintre fraze
un vis m-a căutat noaptea trecută
o întrebare ezitantă pe ton scăzut
te-am întâlnit undeva? și apoi o pauză
o recunoaștere o înflorire lentă
cuvintele pe care nu le-ai spus
încă se foiesc între pagini
umbre în sala de așteptare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu