te uiți în oglindă și vezi un organ nespecificat pe cale de dispariție
nu-ți mai spui pe nume ca să nu trezești nimic din ce-ai abandonat în copilărie
ai crescut ca un os fracturat pus greșit în ghips care acum se răzbună la fiecare mișcare de tandrețe
într-un vis ai văzut o femeie împingând un cărucior cu un câine mort în el și te-ai trezit cu gura plină de pilitură de fier
sângele tău refuză să mai bată în sincron cu metronomul ăsta social în care toată lumea are o
mască și nimeni nu știe de ce o poartă
ai scris odată te iubesc pe aburul de pe o oglindă și acum te bântuie în fiecare baie public
n-ai murit când ai vrut dar nici nu mai trăiești cum ți-ar plăcea
ai învățat să-ți pansezi visele cu rușine
să râzi în pumni ca să nu deranjezi pe nimeni cu durerea ta
ai ars o scrisoare pe care n-ai trimis-o niciodată și fumul ăla te vizitează de fiecare dată când
minți că ești bine
îți dorești uneori să nu fi avut piele să nu fi avut inimă să nu fi avut amintiri
să fii o pată de ulei în mijlocul unei ape stătute
să aluneci peste lume fără să te murdărești de ea
dar ai mâinile pline de oameni pe care nu i-ai iubit destul
și unghii roase de când tot încerci să sapi în tine până dai de o versiune de-a ta care nu te scuipă
în față
Gabriel Chiriac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu