VIVAT POESIA

 

Poate nu ar fi trebuit să plouă azi

Ce știu ei să pot îndura

vremuri perfide (major winter storm),

momente apocaliptice drumuri închise

în timp ce

dansau

de parcă m-ar trezi

atingerea unei liniști netulburate

ca un suspin

acolo unde ursita păstrează

locurile acelea

lovite din străfunduri

pe ape – glasul sângelui

peste prag de lumini

cu fața în rugăciune

mă sărută mama

până la ziuă

Eli Gîlcescu

Poemul neterminat

Ziua în care-mi vorbeai despre aştri,

Acele roiuri de stele,

Corăbii mereu rotitoare

În vântul îngheţului veşnic,

Ziua unei ierni troienite

De păsări, de fum şi de noapte,

Ziua aceea de iarnă, când morţii noştri

Visau primăvara...

A fost să fie ziua naşterii mele.

O furtună stelară,

Undeva aiurea, prin univers,

Avea sa ucidă câteva lumi...

Dumnezeu îşi lăsase umbra pe cer

Şi le-a şters.

Naşterea mea,

La fel de banală ca moartea lor,

Avea s-o trezească pe mama din somn.

Medicul bombănea ceva despre nişte ziare...

În oraş căzuse o ninsoare ciudată...

Eu făceam primul pas către moartea

Spre care, grăbit, păşea fiecare.

De ce-ţi povestesc toate astea?

Tu erai acolo, cu mine...

Îmi vorbeai despre un drum,

Despre o mare iubire...

Despre un punct băutor de lumină,

În marele, neştiut întuneric.

Uitasem să ţip de atâta mirare...

Ţi-l aduci aminte pe medic?

M-a bătut,

Pentru prima mea respirare.

 

Rudele mă priveau cu o ciudăţenie rară,

Minţind-o pe mama, că sunt voinic şi frumos.

Uneori, dându-şi coate,

Spuneau că semăn cu tata...

Îmi puneau banii lor murdari, în pelinci,

Urându-mi să fiu sănătos.

Tu îmi vorbeai despre lumi călătoare,

Muzica sferelor era parcă albastră...

Ca şi cerul deasupra ochilor mei,

Atârnat într-un colţ de fereastră.

Mai spuneau că ar trebui să fiu botezat,

Să grăbească jurământul sortit lui Hristos,

Că, în somnul meu, se întâmplă ceva...

Ochii mei, mereu privind într-un gol,

Golul acela, părea, pentru mine, frumos...

Rotitor ca şi cerul, ca şi liniştea lui,

Ca o apă din care ţâşnea spre-nălţimi

Trupul de rouă, al unei iubiri!

 

Au pornit cu alai... tata nu era la prima beție.

Nașul se lepăda de satană,

Popa spunea ceva fârnâit...

Pântecele-i abia încăpea în sutană.

Cântăreți plictisiți, lângă strană,

Înălțau imn de slavă spre cer...

Oare cum asculta Dumnezeu,

Glasul lor buhăit?

Tu îmi vorbeai despre viață,

Ca despre o vină

Ce-o purtăm din părinți și păcatele lor...

Cum că nimeni nu m-a întrebat

Dacă vreau să trăiesc,

Cum că nimeni nu va întreba

Dacă vreau ca să mor.

Și mai știi că părinții îmi erau obosiți...

Truda lor lăcrima o fierbinte sudoare

Și eram prea devreme întâiul născut,

Printre iluzii mereu temătoare,

În odaia de lut,

Unde lumina lua forme bizare.

Îmi vorbeai despre lumi năruite în mare

Și icoane de piatră,

Măcinate de vânt,

Despre visuri trăite,

Despre visuri uitate,

De un val scormonind în uitare

Și credința efemerului „sunt”.

 

Am crescut printre pomii rodind în grădină,

Printre stâni risipite pe șes,

Lângă apă,

Rătăcind prin pădure,

Ori culcat între ierburi,

Cu privirea spre cer ridicată,

Însetat să beau din lumină.

Tu erai într-un dans de culori rotitoare,

O ninsoare – liniștea noastră...

Dragoste era pretutindeni...

Cerul s-a desprins și a căzut

Peste noi, simfonia albastră.

 

Am fost dat pe la școli

Să învăț ce alții demult au uitat.

Educat în cinstirea de a sluji utopii

Eram rebel, un inadaptat

Pe o scenă

Unde visam că pot să mai sper

În spatele cortinei de fier.

Tu-mi cântai adierea unui viscol de toamnă

Înflorind curcubeie peste frunze, în zori,

Când pământul întreg îmi părea un copil

Ce tresare în somn și surâde spre mamă.

 

Ca și palma țăranului plecat la arat,

Viața mea s-a asprit, an de an.

M-am mințit să tot vând

Ca să fiu cumpărat...

Și am iubit... și încă visam

Când mi-ai vorbit îmbrăcat în ninsoare

Despre corăbii cu pânze stelare,

Despre copiii plecați

Peste acele oceane...

Rătăciți de furtuna ivită

Din liniștea încă deplină.

Și atunci... inima...

Inima a bătut prea încet.

Întunericul dens...

Și eu eram tu,

Un fior, și lumină!

ANDREI MAFTEI

Poemul meu

hăituim prin liniștea ploii luciul privirii c-un vierme
bătăile inimii îmi golesc sângele într-o cochilie de melc
tăcerea îmi împuținează frica mi-o-adună-n poeme
cititorii se hrănesc cu lucruri mărunte în formă de cerc

dornic sângele galben al florii de rapiță ecou de vitraliu
usucă lacrima ierbii necruțătoare copilăria fricii prin noi
duce apă cu ciurul la moară ecoul nașterii e iar în travaliu
setea scârțâie-n ciutură învrăjbitele vânturi adorm în noroi

mâhnită tăcerea-și îmbracă foamea-n foșnet de rochii
trecutul ei sihastru arde-un bastard în barbă
în lacrimi frumosul trup al fricii îl face vântul așchii
și-și plânge tinerețea pe firul ars de iarbă

a putrezit sărutul ecou-i carnivor ciobește setea buzei
poemul meu e-o fărimitură roză ce arde umbra muzei

Gheorghe Vidican

Oradea
23.05.2020

Printre amintiri

‎Clara Mărgineanu‎ în Pariu pe Prietenie

6 mai 2015 

Am spus că voi reveni cu amănunte, încet, încet... Încet, dar sigur ca în orice iubire autentică. Prin urmare, vor fi alături de noi, ca mereu, de la începuturile „Pariului“, Tatiana şi Marius Ojog, un cuplu frumos de tot, în viaţă şi în artă. Oameni buni şi dragi, talentaţi şi sufletişti care au răspuns chemărilor prieteniei. Au venit mereu, de la Călăraşi la Bucureşti, chiar şi într-un decembrie cu ninsoare, când lansam „Măştile Cleopardei“, chiar şi într-un ianuarie cu lapoviţă, când lansam, tot la „Spice“, „Destine cu har“. Le mulţumesc din suflet!

Pe 24 mai, la Clubul „Spice“ va fi invitată de onoare inegalabila doamnă şi scriitoarea de excepţie, Ileana Vulpescu. O vom sărbători, o vom aplauda, pentru tot ce a scris, pentru tot ce ne-a învăţat, pentru că lectura volumelor sale ne-a făcut ceva mai buni şi mai fericiţi, pentru că împlineşte 82 de ani!
Vom lansa, de asemenea, antologia de poezie contemporană „Sărutul“, care include 32 de autori. Cartea a apărut la Târgu Jiu. Mulţumim frumos pentru acest dar, doamnei Elisabeta Gîlcescu! Cum am promis, am revenit cu detalii.

La Brâncuși, în doi

Dacă Piatra aceasta

ar mărturisi

ce taină ascunde

aici, chiar lîngă

Toiagul acestui Moșneag

s-ar deschide ca o rană

în care te-ai afunda,

Solitar,

departe de Strigătul meu, o dată

cu ele – cioplitele, albele...

Paul Celan

Variante originale ale autorului, reproduse din volumul Brâncuși și Transilvania, Antologie de Constantin Zărnescu, Editura Grinta, 2001, p. 133.)

Modigliani despre Brancuși

Nu pot să termin portretul tău. Nu pot să te fixez și să te definesc. Ești viclean ca o vulpe. Dar nu te pot picta ca pe o vulpe, fiindcă ai o inimă bună de țăran. Nu te pot picta ca pe un om de știință, deși ești detașat ca orice savant. Ești un bucătar excelent. N-am mâncat nicăieri o friptură de berbec mai bună decât la tine. Cum o să te pictez ca bucătar? Te văd că postești zile întregi până la înfometare pentru a atinge stadiul iluminării. Dar cum să te pictez ca sfânt? Când îți licăre ochii de fiecare dată când aduc târfe pe aici? Tu ai în figura ta fațețe atât de felurite încât nu pot desena fizionomia esențială. Spune-mi ce fațetă preferi? În jurul tău este mai mult mister decât în jurul lui Rousseau-Vameșul.

Trăiește-mă-n viața pe care ți-o cânt

„Veștile rele circulă cu o viteză uluitoare, prieteni. Un artist de o candoare extraordinară, un om bun și hărăzit de Dumnezeu a murit. Adrian Berinde nu mai este cu noi, de astăzi. Drum lin, Adrian! Vei fi mereu în gîndurile mele. ", este mesajul postat de cântăreaţa Zoia Alecu în pagina sa de Facebook. Încă o dată este doliu în muzica românească.

Artistul folk, poetul şi pictorul Adrian Berinde, într-un cuvânt, artistul complet Adrian Berinde, a murit la vârsta de 60 de ani, după o luptă de doi ani cu cancerul, scrie monitorulcj.ro.

Născut la Oradea, în data de 4 mai 1958, Adrian Berinde suferea de cancer metastazat pe oase, boală grea de care spera să scape în urma unui tratament special la o clinică din Germania.

Deși artistul mărturisea, în septembrie, că doctorii nemți au observat o scădere dramatică a numărului de metastaze în urma tratamentului experimental urmat timp de patru luni, starea de sănătate a lui Adrian Berinde s-a înrăutățit din nou, acesta trecând la cele veșnice în cursul nopții trecute.

A trăit "cu, pentru și din pictură"

http://miscareaderezistenta.ro/muzica/a-murit-muzicianul-adrian-berinde-un-artist-complet-plecat-prea-devreme-dintre-noi-invins-in-lupta-cu-o-boala-necrutatoare-48716.html?fbclid=IwAR0fTy1Wu08okz4ItUBZfqKXXH5fTtLi89lAr95COOO4-hJzG_XveN5rynY

După tine

Te-am iubit dinainte să ies din pântec,

Când eram încă înger, te iubeam pe ascuns.

M-ascundeam cu un gând despre tine în cântec,

Pătrunzând infinitul care-i de nepătruns.

Te-am iubit dinainte de prima mea viaţă,

Înmulţită cu zece şi-mpărţită la doi…

Mă topeam, cum topeşte o spuză din gheaţă

Şi-aşteptam ziua-n care voi putea spune: noi.

Te-am iubit dinainte să respire pământul,

Dinainte ca marea să-l sărute pe ţărm,

Ca din două suflări să reinventăm vântul

Şi apoi împreună să muşcăm ca din măr.

Te-am furat pe ascuns, precum furi o secundă,

Înainte ca moartea să ne nască din nou,

Dinainte să ştiu că iubirea-i rotundă,

Că-i o singură dată şi-i venită cadou…

Te-am iubit, făr' să ştiu de găsi-ne-om vreodată,

Făr' să ştiu că un chip ca al tău şi al meu

S-or vedea-ntr-o oglindă, cum te vezi dimineaţă

Şi-or sorbi din cafea cu însuşi dumnezeu.

Te iubesc şi acum, făr' să ştiu câte vieţi

Vor mai trece prin mine până-o fi, dac-o fi…

Să te văd cum din ochi şi iubire mă-mbeţi,

Te iubesc şi acum… şi îţi spun ca să ştii!

 Adrian Berinde

Sărutul

Colecția Poezia Iubirii,  Editura Măiastra, 2015

Gând

E vreme de galben și flori violet,
La capătul lumii ne ținem de mână,
Abisul e-n flăcări și curge pe noi
Ninsoare de toamnă căzută din lună.

Sunt pete în soare și nemărginirea
Ne bate la ușă, găsindu-ne goi,
Pe nepregătite ne fură privirea 
A celui ce frica și-o ascunde în noi.

Dorul e verde, iubirea e-albastră,
Eu sunt de pică și tu de camelii
E viața în alb și zbor prin fereastră
Spre culorile-aprinse de capătul verii.

Se-mpiedică vorbe-n pocalul cu gânduri,
Împletite în cercuri din fum de țigară,
Ce lipesc de tavan amintirile-n vânturi
Niciodată spuse și-n foc să dispară…

Iubește, iubind tandrețe uimită!
Lăsată de valuri despletite-n abis
Iubește-mă-n vorbe necernute prin sită 
Și lasă-mi sărutul pe piele întins

E o zi ce se cere să fie trăită
Furată de ani și ascunsă-ntr-o clipă 
E secunda ce bate și se vrea vorbită
În golul oglinzii din stele lipită..

Adrian Berinde

Sărutul, 

Colecția Poezia Iubirii,  Editura Măiastra, 2015

Testament

Dezbracă-mă-n tihnă pe dealul cu nume 
Și calcă-ți mirarea pe urme de flori!
Golește-mi privirea de ei și să-mi scurme
O mână în palmă, după forme-n culori!

Păcatul să-mi fie solemna păstrare 
De spusul poveștii ce-o fi…
C-o fi va să fie, s-a-ntâmplat la născare…
Și se-ntâmplă de-atunci o dată pe zi.

Dezbracă-mă-n tihnă, dar fără prihană! 
Făcutul de ploaie-i ascuns de copaci…
Răzuiește-mi din coaja ce-ascunde o rană! 
Rostește-mă-n cercuri de păsări și taci!

Dezleagă-mi piciorul de crunta mânie 
A soarelui veșted, muribund fără cap!
Prostește-mi fugarul din mine „să fie“ 
Și-ascunde-mă-n tine, că nu mai încap.

Coboară-mă-n chingi peste mori părăsite! 
Sufletu-mi zboară cu aripi de vânt…
Din cap mi-au ieșit doar cuvinte rănite…. 
Aducă-ți aminte de mine, ce sunt!

Povestea nu-i gata, e doar o-ntâmplare… 
Dorințele noastre se nasc dintr-un joc,
Spuse de nimeni și nu-i de mirare 
Că nimeni nu știe să vadă în foc.

Întoarce-mă-n tine cu fața spre munte! 
Prin ochii mei râzi, când ochii mei râd!
Renaște-mă-n fluturi din perle pe frunte! 
Trăiește-mă-n viața pe care ți-o cânt!

Adrian Berinde

Sărutul

Colecția Poezia Iubirii,  Editura Măiastra, 2015

El mă sărută

El mă sărută, şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul

venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea.
Trupul mi s-a înnobilat precum inima mea...
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.

Gabriela Mistral