Pentru câtă iubire

Ce știu ei să pot îndura

vremuri perfide (major winter storm),

momente apocaliptice drumuri închise

în timp ce

dansau

de parcă m-ar trezi

atingerea unei liniști 

aproape 

fără vise și atât de cald să mă cuprindă

la fiecare tresărire,

înregistrând totul ca un seismograf

noaptea dintre ani

ca un suspin

acolo unde ursita păstrează

locurile acelea

lovite din străfunduri

pe ape – glasul sângelui

peste prag de lumini

cu fața în rugăciune

mă sărută mama

Eli Gîlcescu

Burlington, ian. 2023 

Poate nu ar fi trebuit să plouă azi

Ce știu ei să pot îndura

vremuri perfide (major winter storm),

momente apocaliptice drumuri închise

în timp ce

dansau

de parcă m-ar trezi

atingerea unei liniști netulburate

ca un suspin

acolo unde ursita păstrează

locurile acelea

lovite din străfunduri

pe ape – glasul sângelui

peste prag de lumini

cu fața în rugăciune

mă sărută mama

până la ziuă

Eli Gîlcescu

Prăpastie

Dumnezeu e surd

Şi când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Aşa se procedează
Cu toţi surzii.

Dar mie nu-mi înţelege scrisul
Şi când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În faţa unei conjuncţii,
Mă gândesc că mult mai uşor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.

Asta şi fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nţelege
Şi-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.

Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă şi opresc trecătorii,
Punându-le-n faţă hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos şi mai citeţ
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.

Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiţi,
Şi dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
Mă roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.

Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Aşa cum urlă Dumnezeu
Când îşi face rugăciunea.

Şi de spaimă c-am asurzit şi eu
Uit ce-am vrut să le spun.

Marin Sorescu

Rugăciune

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!

Mihai Eminescu

Rugăciune... fără sfârșit

Eram ca într-un joc cu mine, contagios

brusc,

ochii se întunecau,

din ce în ce,

într-o fierbințeală de nestăpânit,

mi-au încetinit zborul

în rând cu nespovediții și neîmpărtășiții,

fără lumânare, număram flori

sălbatice păsări care-mi cântau pe gratis

ceasuri

cu arcurile date peste cap amuțit-au

ultima rugăciune

ascunsă

sub zăpezi, dimineața,

mușcându-mi de teamă

genunchii păcătoși

singurul adevăr,

într-un alt poem,

fără cuvinte

mâna mea,

într-o ultimă sforțare,

luă pliculețul cu zahăr.

Și liniștea îmi păru

fără sfârșit

Eli Gîlcescu