Ninge

Ninge, ce mai ninge!

Floarea de muşcată

Şade-n drum mirată,

Gerul o atinge.

 

Ninge. Totul zboară,

Strada, cotitura.

Treptele pe scară

Au pornit de-a dura.

 

Ninge. Spre pământ

Bolta nesfârşită:

Cu sumanul rupt,

Bolta peticită.

 

Cerul coborî,

Stă ca un nerod,

Sus în capul scării,

Doborât din pod.

 

Abia fu Crăcinul,

Anul nou s-arată,

La o depărtare

Numai de o şchioapă.

 

Ninge. Flori de gheaţă

Cu zăpada-n pas,

Treci la fel tu, viaţă,

Ce ne-ai mai rămas?

 

Poate că şi anii

Se succed grămadă

Ca aceste vorbe

Scrise pe zăpadă...

 

Plantele-s mirate,

Drumu-i buimăcit.

Omu-a-ncărunţit.

Ninge peste toate.

 

Boris Pasternak

(1890 – 1960)

Traducere de Marin Sorescu

Atavism

Uitatul pe fereastră a devenit un tic,
Toată lumea se uită pe fereastră.
Citește, spală, iubește, moare
Și din când în când dă fuga
Și se uită pe fereastră.

Ce vreți să vedeți?
După cine priviți?
Luați-vă gândul, cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.

Lăsați perdelele,
Trageți obloanele
Și mai luați-vă o dată tensiunea.

După ce a văzut totul – ploi, războaie,
Soare, cârtițe, evenimente,
Repetate mereu aidoma,
Omenirea nu cred că mai dorește serios
Să mai vadă ceva.
Totuși uite-o lipită de ferestre,
În ochi cu un gol.

Marin Sorescu

Prăpastie

Dumnezeu e surd

Şi când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Aşa se procedează
Cu toţi surzii.

Dar mie nu-mi înţelege scrisul
Şi când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În faţa unei conjuncţii,
Mă gândesc că mult mai uşor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.

Asta şi fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nţelege
Şi-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.

Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă şi opresc trecătorii,
Punându-le-n faţă hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos şi mai citeţ
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.

Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiţi,
Şi dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
Mă roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.

Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Aşa cum urlă Dumnezeu
Când îşi face rugăciunea.

Şi de spaimă c-am asurzit şi eu
Uit ce-am vrut să le spun.

Marin Sorescu

Perspectivă

Dacă te-ai îndepărta puţin, 
Dragostea mea ar creşte 
Ca aerul dintre noi.

Dacă te-ai îndepărta mult, 
Te-aş iubi cu munţii şi cu apele 
Şi cu oraşele 
Care ne despart.

Dacă te-ai îndepărta 
Cu o zare, 
La profilul tău s-ar adăuga soarele, 
Luna şi jumătate din cer.

Marin Sorescu