Când, mă întreb, se vor legăna toate frunzele din lume în
același ritm?
Și când o vor face,
va fi sfârșitul lumii?
Când mi se va rupe spatele din culpe nesfârșite,
ca bietul hamster mort de Crăciun? Așa,
așa mâhnire tăcută va ține casa.
Așa, se întreabă toată lumea: cunosc dragostea?
Un lucru pot spune:
cunosc senzația fructului strivit în iarbă.
Andreea Iulia Scridon
chiar dacă nu am sărutat crucea
înainte
nu m-am rugat îndeajuns
la Sfânta Liturghie
am uitat de milostenie
din nou
fiecare zi
ținându-mă de mână
până acolo
unde nimeni nu mai știe
nimeni pe lume
chiar dacă le simt dureros lipsa
întru mila Domnului
mai simplu
mai mișcător până în adâncul inimii
învierea și viața
un truc pentru adevăr
de parcă o altă lume în jur pentru
ziua cea de pe urmă
sau nu
Eli Gîlcescu
22-26 dec.21
Adu-l în braţe, adu-l ca Maria,
Care-şi ţinea pruncul frumos la sân
Şi du-mă, când colíndele s-or stinge,
Să fim doar noi, în podul vechi cu fân
Pruncul din mine te găseşte înger
Pruncul din tine mă desfaşă blând
Să murmurăm colíndele uitate
Să murmurăm şi-un cântec ca şi când
Adu-mi din nou Crăciunul, adu vestea
Că Dumnezeu cel mic nu va mai fi
Decât născut, ca toţi copiii lumii,
Şi nimeni, nimeni nu-l va răstigni
Lucian Avramescu,
23 decembrie 2018, Sângeru
mi-e beznă în oase
mi-e iad încărunțit
peste umbre trântite de uși
care bat
și eu aștept să le auzi
și nu știu dacă trebuie
să râd
să spun ceva sau să tac
când întâlnesc mai multe gropi decât
oameni
cu ochii plecați
în lipsă de zăpezi
totul atât de nedrept
mi-e dor de Crăciun
să renaști
Eli Gîlcescu
Luați un ciocan de bucătărie
și un cuțit
și loviți
locul potrivit, astfel încât să nu se smucească, pentru că
smucitul înseamnă doar complicații și reduce profitul.
Și privitorii își îngustează deja ochii, admiră deja
dexteritatea, își întind
deja mâinile. Și hârtia este gata
pentru a o înfășura. Și fumul se ridică din coșurile de fum.
Și colegii de Crăciun de la ferestre, se târăsc de-a lungul
solului
și se stropesc în butoaie.
Aceasta este legea fericirii.
Mă întreb doar dacă crapul este creatura potrivită.
O creatură mult mai bună ar fi cu siguranță una
care – întinsă – ținută fixă – fixată
în jos – și-
ar întoarce ochiul albastru
pe ciocan, cuțitul, poșeta, hârtia,
privitorii și coșurile
și Crăciunul,
Și
spun repede ceva. De exemplu,
acestea sunt zilele mele cele mai fericite; acestea sunt zilele mele de
aur.
Sau
Cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine,
Sau
totuși se mișcă.
Sau măcar
Aleluia!
Ninge, ce mai
ninge!
Floarea de
muşcată
Şade-n drum
mirată,
Gerul o atinge.
Ninge. Totul
zboară,
Strada,
cotitura.
Treptele pe
scară
Au pornit de-a
dura.
Ninge. Spre
pământ
Bolta
nesfârşită:
Cu sumanul rupt,
Bolta peticită.
Cerul coborî,
Stă ca un nerod,
Sus în capul
scării,
Doborât din pod.
Abia fu
Crăcinul,
Anul nou
s-arată,
La o depărtare
Numai de o
şchioapă.
Ninge. Flori de
gheaţă
Cu zăpada-n pas,
Treci la fel tu,
viaţă,
Ce ne-ai mai
rămas?
Poate că şi anii
Se succed
grămadă
Ca aceste vorbe
Scrise pe
zăpadă...
Plantele-s
mirate,
Drumu-i buimăcit.
Omu-a-ncărunţit.
Ninge peste
toate.
Boris Pasternak
(1890 – 1960)
Traducere de Marin Sorescu
De mă vei căuta
într-o zi
în gânduri
mă vei găsi
departe
nu atât de departe
când zorii uneori
din senin
aproape-s
fără suflare
Eli Gîlcescu
