Această iarnă în felul ei

mi-e beznă în oase

mi-e iad încărunțit

peste umbre trântite de uși

care bat

și eu aștept să le auzi

 

și nu știu dacă trebuie

să râd

să spun ceva sau să tac

când întâlnesc mai multe gropi decât

oameni

cu ochii plecați

 

în lipsă de zăpezi

totul atât de nedrept

mi-e dor de Crăciun

să renaști

Eli Gîlcescu

Zăpezi liniștite

 

Sângerez cuvinte.

Mă uit la tine și ele alunecoase

îmi străpung ochii.

Și nu mai văd zăpada

ce se așterne peste întinsuri.

Aș vrea să scriu

dar am atâtea amintiri

încât zăpada începe să se topească.

Florentin Palaghia

Rugăciune... fără sfârșit

Eram ca într-un joc cu mine, contagios

brusc,

ochii se întunecau,

din ce în ce,

într-o fierbințeală de nestăpânit,

mi-au încetinit zborul

în rând cu nespovediții și neîmpărtășiții,

fără lumânare, număram flori

sălbatice păsări care-mi cântau pe gratis

ceasuri

cu arcurile date peste cap amuțit-au

ultima rugăciune

ascunsă

sub zăpezi, dimineața,

mușcându-mi de teamă

genunchii păcătoși

singurul adevăr,

într-un alt poem,

fără cuvinte

mâna mea,

într-o ultimă sforțare,

luă pliculețul cu zahăr.

Și liniștea îmi păru

fără sfârșit

Eli Gîlcescu