Atavism

Uitatul pe fereastră a devenit un tic,
Toată lumea se uită pe fereastră.
Citește, spală, iubește, moare
Și din când în când dă fuga
Și se uită pe fereastră.

Ce vreți să vedeți?
După cine priviți?
Luați-vă gândul, cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.

Lăsați perdelele,
Trageți obloanele
Și mai luați-vă o dată tensiunea.

După ce a văzut totul – ploi, războaie,
Soare, cârtițe, evenimente,
Repetate mereu aidoma,
Omenirea nu cred că mai dorește serios
Să mai vadă ceva.
Totuși uite-o lipită de ferestre,
În ochi cu un gol.

Marin Sorescu

Un om cu ferestre

Adrian Suciu

 

Acum, altă data, în altă iarnă. Eu sînt cel care
lustruieşte ghiarele vrăbiilor secerate de îngheţ şi le dă
cu o ceară vişinie, să nu se arate golaşe ori negătite
înaintea Atoatejudecătorului. Mult am de lucru în iernile grele
şi mai sînt şi greşelnic. Mult sufăr dar e frig
şi nu-mi aduc aminte…

Mereu am crezut că o femeie e un om cu ferestre. Şi am privit
înăuntru pe oriunde am găsit o fantă în femeie. Să priveşti într-o femeie e greu. 

Ca şi cum ai fi la ospăţ într-un oraş sub asediu.
Eu sînt acela care găteşte copiii femeilor vii,
după reţete din Arabia şi Chitai. Mult am de lucru
în cuhniile mele dar e război şi nu-mi aduc aminte…

N-am nici o altă memorie. Muşchiul memoriei
privitului în femei pare a fi singurul exersat vreodată.