Poemul meu

hăituim prin liniștea ploii luciul privirii c-un vierme
bătăile inimii îmi golesc sângele într-o cochilie de melc
tăcerea îmi împuținează frica mi-o-adună-n poeme
cititorii se hrănesc cu lucruri mărunte în formă de cerc

dornic sângele galben al florii de rapiță ecou de vitraliu
usucă lacrima ierbii necruțătoare copilăria fricii prin noi
duce apă cu ciurul la moară ecoul nașterii e iar în travaliu
setea scârțâie-n ciutură învrăjbitele vânturi adorm în noroi

mâhnită tăcerea-și îmbracă foamea-n foșnet de rochii
trecutul ei sihastru arde-un bastard în barbă
în lacrimi frumosul trup al fricii îl face vântul așchii
și-și plânge tinerețea pe firul ars de iarbă

a putrezit sărutul ecou-i carnivor ciobește setea buzei
poemul meu e-o fărimitură roză ce arde umbra muzei

Gheorghe Vidican

Oradea
23.05.2020