Un poem... rar. Să știm cine (mai) este... în
Cercul Poeților Apăruți (4) – Liviu Antonesei, În amintirea…/ Lui Mati Botezatu
Lui Mati, întotdeauna și acum
Mi-am pregătit decuseară cămașa neagră,
un sacou negru, pălărie neagră, cei mai buni
pantofi negri și blugii Levi`s, cei albastru închis,
să facă punte, să regăsim tinerețea intactă…
Peste noapte, vedenia înfricoșătoare, un grup
de prieteni cu măștile albe pe chipuri, răsfirați,
urmînd cu pași înceți, popii și diaconii din frunte,
coroanele purtate pe brațe și sicriul deschis –
de acolo, fără mască, el, doar el liber, doar el
eliberat de greaua povară a lumii, în vreme
ce noi ne ascundeam chipul sub măștile albe,
ca și cum ai putea s-o înșeli pe harnica doamnă!
Cînd am deschis ochii, am știut că nu voi merge,
că voi refuza să-mi ascund chipul de moarte,
uneori, această trufașă doamnă trebuie sfidată,
trebuie să-i răspunzi în limba pe care o știe…
M-am îmbrăcat încet în hainele pregătite anume,
am privit, am reprivit filmul pregătit pentru
ultima sa plecare, am băut cafea și tutun,
mi-am pus masca albă, mănușile asemenea,
amestecînd cele două culori ale doliului și
am ieșit să-l conduc
singur pe drumul din urmă –
și-i vedeam zîmbetul acela de la mijlocul
ultimei ierni pe care a petrecut-o aici!
Și moartea poartă mereu două umbre…
Liviu Antonesei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu