ating ușa (înțepenită) izbindu-mă de
aerul rarefiat (al râului) (ce nu mai
poate să curgă)
îi spun inimii că totul este OK,
inima bate cu inima ei de inimă
(de parcă o buruiană nepământeană ar
înflori)
(văd cuibul maimuței, purecii câinelui,
păduchii reginei) duhoarea înclină capul
(cu gura pecetluită, cu privirea
pecetluită cu mersul pecetluit)
(desigur, lacrima poate atinge ochiul
singurătății)
pe cărarea plină de gropi șuieră gloanțe
nepământene
colonia de struți își păzește (cu sârg)
sentimentele
ca barca ajunsă, din greșeală, la mal
cutia cu mile, a inerției, revarsă vara
îngălbenitelor ierburi
printre vechi jurăminte, grea și
fierbinte
o ploaie de aur cade
peste
un cimitir de cuvinte
http://www.editurajunimea.ro/wp-content/uploads/2020/05/SCRIPTOR-5-6-2020-c.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu