***
se pare că lumea nu-i o fabrică de-ndeplinit dorințe
unele infinituri sînt mai mari decît altele
dudele din pomi nu devin negre
ci se-nmoaie
unele infinituri sînt mai mari decît altele
dudele din pomi nu devin negre
ci se-nmoaie
mi-ai dat veșnicia-ntr-un număr limitat de zile
iar dacă vrei un curcubeu
trebuie s-accepți ploaia
iar dacă vrei un curcubeu
trebuie s-accepți ploaia
amintesc multor oameni de mulți oameni
ca fantome duse din timp pe maluri
moartea ne predică viața
care suge din țevile cu speranță
ca fantome duse din timp pe maluri
moartea ne predică viața
care suge din țevile cu speranță
șomerii spun că moartea e-un rahat
și eu
și eu
vă predic bucuria
cum bunica pierde noaptea-n cărți de bunătate
cum bunica pierde noaptea-n cărți de bunătate
deznădejdea-i o plapumă
luată la reducere din kaufland
de la tarabele cu muritori
adusă cu targa-n cameră
plapuma
pusă umbră de moarte patului
luată la reducere din kaufland
de la tarabele cu muritori
adusă cu targa-n cameră
plapuma
pusă umbră de moarte patului
dacă vreun curcubeu te-amenință
tu să-l faci să rîdă cu gura căscată
și pe mine
tu să-l faci să rîdă cu gura căscată
și pe mine
cerul mă-ntristează
mă reîntristează
dar știu
cumva metafora tinereții devine interzisă
pe măsură ce-aterizăm în aer
în aer
aerul buzelor tale-mi inundă poate fruntea
în astfel de clipe nu mă pot gîndi la necaz
ci la frumusețea care rămîne
la mine
mă reîntristează
dar știu
cumva metafora tinereții devine interzisă
pe măsură ce-aterizăm în aer
în aer
aerul buzelor tale-mi inundă poate fruntea
în astfel de clipe nu mă pot gîndi la necaz
ci la frumusețea care rămîne
la mine
nasul se desfundă
pomii-ntineresc pe după baricade
viața predică necazul
în urma lui rămîne frumusețea
neatinsă de unghii de orbi
pomii-ntineresc pe după baricade
viața predică necazul
în urma lui rămîne frumusețea
neatinsă de unghii de orbi
frumusețea
Miruna Carp
***
RăspundețiȘtergeredupă ce-l uiți
leagă-te de-un copac
iar el se va usca-n ramurii de trecut
și va fi ca o carte pe care-ai citit-o cîndva
cum eu oftez în rîs
și am patetice speranțe
cînd nici arta
nu-mi mai stă-n puteri
cum niciun om
așa niciun an
cum niciun crăciun
nu m-a făcut să mă simt ca vai de singură
după ce-a fost profanat locul de-odihnă
așa nu mai am cu cine să tac
în intimitate să zbier
să sărut anonim zeama de umbră
cum ard clopotele
și știi că nu mai am răbdare
așa resimt un cer
pe capul cu nori
mă dor vîrfii de munți de peste umeri
și-oftez în rîs
cînd arta nu-mi revine moștenire
cînd n-o simt
cînd n-o mai simt în degete
și-n ce-i aproape
a venit
arta
al cincilea potop după hristos
după crăciunul
în care-am murit de douăsprezece ori
și-ncă-o dată
cum una-i pentru morți
așa pomană
Miruna Carp