Rușine

Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă;
Nici stuf înalt, nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă.

De gura mea cea tristă mi-e ruşine,
De asprii mei genunchi, de vocea spartă;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine,
Săracă sînt şi despuiata parcă.

Nu vei află nicicând o piatră-n cale,
Mai goală, într-a zorilor sclipire,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire.

Eu voi tăcea, spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare.

E noapte-n rouă iarba e culcată.
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe,
Ca-n zori, la râu, femeia sărutată
De tine, să se scade-n frumuseţe.

Gabriela Mistral

Din poezia de dragoste a lumii

Tălmăcire și selecție de Maria Banuș