Dacă întind noaptea
mâna peste râu
simt că undeva departe,
o altă mână
se întinde fără de voie
în dimineaţa plutind peste ape
nu ne vom întâlni în
această viaţă, nu ştiu cine este
nu ştie cine sunt, însă
în gestul acesta
zace o presimţire lent
preschimbată
într-o suavă durere,
apoi
o lebădă se lasă-n unde
loveşte de trei-patru
ori apa cu o aripă
încremenind cu graţie
sub o despletire de salcie
o privesc şi propria
mea viaţă mă inundă
unduind înspre maluri
îndepărtate
amuţind în maluri
uitate
Andrei Zanca
Andrei Zanca
RăspundețiȘtergeredacă celulele noastre s-ar purta
între ele cum ne purtăm noi între noi
trupul nostru ar pieri într-o singură noapte (Capitulare)
Andrei Zanca
RăspundețiȘtergerenopţile acelea lungi
în care ninge printre felinare
ca o cădere lină
în adânc
ninge
peste lebedele adormite pe mal peste
apa-n care se mistuie acest monolog.
îl ascult cum ai asculta tăcerea aceea celebră
după care niciodată nu mai eşti acelaşi
cum orice vorbă, orice şoaptă
ar tulbura căderea egală
mai grăitoare decât
muţenia dintotdeauna a lebedelor