am văzut înălțimea într-o dimineață de octombrie
erau câțiva plopi pe acolo și nu
am crezut că voi mai scrie încă fie
lumina ce cade într-o gheretă pustie
e desprinsă de mine și m-am așezat
cum poți așeza bucurie atâta cât
lucrurile sunt culoare și mustinde de
umezeală
acest lucru întreg se deosebește când e
întreg
în amfiteatrul cu hârtii umede și frunze
murdare
am primit cu ochiul e simplă cuprinderea
ca un cap ce se lasă-ntr-o doară pe un umăr
părăsit de acțiunile privirii
am privit în timp
primirea aceasta de către mine
a unei înălțimi de frunze pe călcâiul
pantofului
erau câțiva plopi pe acolo și nu
am crezut că voi mai scrie încă fie
lumina ce cade într-o gheretă pustie
e desprinsă de mine și m-am așezat
cum poți așeza bucurie atâta cât
lucrurile sunt culoare și mustinde de
umezeală
acest lucru întreg se deosebește când e
întreg
în amfiteatrul cu hârtii umede și frunze
murdare
am primit cu ochiul e simplă cuprinderea
ca un cap ce se lasă-ntr-o doară pe un umăr
părăsit de acțiunile privirii
am privit în timp
primirea aceasta de către mine
a unei înălțimi de frunze pe călcâiul
pantofului
Andrei Zanca
RăspundețiȘtergereCartea lui Dan Lotoţchi poartă titlul, deloc aleatoriu, Experiment cu o înserare. Este deci un experiment, ceea ce presupune o experienţă absolut personală, lucru extrem de semnificativ, după cum vom încerca să evidenţiem în continuare. Acest experiment nu este unul cu înserarea, ci cu o înserare, cu matrixul înserării, presupunând unitarul, focalizarea întregii derulări textuale asupra şi în clipa-înserare. Este înserarea-arheu dintotdeauna.