Un altfel de sărut

Daniel Vorona

 · 

NICOLAE LABIȘ
(un poem
interzis de PCR)
.
rădăcină şi ramură de cireş privind dintre două oglinzi paralele aerul liber şi
matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim
mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în flux dublele explozii în reflux ale miresmelor
tale de ceai – un iuda de sticlă e aclamat – şi fără să pot să mă uit cu ură
cu mirare la cămila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel

am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut

(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)

zilele săptămânii le amestecam cu iarbă amestecam caii cu cercurile
arborii genealogici cu punctele cardinale apoi creşteau apele vii înăuntrul
apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura
şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca
nişte
imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic şi
theologic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdam) până când înflorea a doua oară
maimuţa în mierea din sexul cel crud (şi advers) al vrejului de fasole

a fost iubire sau a fost ce a fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost

(patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam ca să nu plâng şi voi la fel)

în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte

a fost iubire ucisă de iubire – şi deşertăciune a
fost şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost

părăsiţi-vă trufia în voi
înşivă
reveniţi – întoarceţi-vă

mereu
şi
mereu

amintind

stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nicio lege
şi nu mai ştiu căreia dintre icoanele ajunse în nopţile mele să-i sărut