Se afișează postările cu eticheta sărut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sărut. Afișați toate postările

martie 18, 2024

Nimic nu-i de două ori

Wislawa Szymborska

Nimic nu este de două ori,
și nici n-o să fie. De-aceea
te naști fără experiență,
și nu mori din obișnuință.

Chiar celor mai proști elevi,
la nici o școală din lume,
nu le e dat niciodată
să repete vreun anotimp.

Nu este zi să se întoarcă,
nu sunt două nopți la fel,
nu-s două săruturi aidoma
nici două priviri asemeni.

Ieri, când numele tău,
cu voce tare l-a spus cineva,
mi s-a părut că o roză
la geamul deschis mi-apărea.

Iar azi, că-împreună suntem,
Către zid mi-întorc fața.
Roză? Cum arată o roză?
E-o floare? Ori poate-i o piatră?

De ce, acum, ceas rău,
împrăștii neîncredere?
Ești, – așadar o să treci.
Vei trece – și asta e bine.

Surâzători și simpatici
să căutăm armonia,
chiar de suntem diferiți
ca doi stropi de apă curată.

Traducere: Catalina Franco


noiembrie 29, 2021

Prin ochii tăi

... o aud în somn

peste tot

rătăcind semne

din senin

 

și un dor

azi ca și ieri

două jumătăți

tot unul

două brațe

tot inimi

sărutul 

de care nu știe nimeni

 

Eli Gîlcescu

29.11.21


iulie 12, 2021

Ileana

De cîtă iubire eram în stare, 
Adă-ți aminte – în studenție.
De cîte poetici nobile, rare:
Glorii și riscuri – flamura ție.

Ce rute crîncene prin timp întoarse, 
Cîte popasuri, cîte săruturi, 
Ce punți prăvălite, ce flote arse, 
Cîte ciocniri, ce sunet de scuturi...

Clipele tinere și idolatre.
Încă mi-e sete – plină e cana?
Părul tău flutură prin amfiteatre...
Timpul reține-l: scade,
#Ileana
. 

Romulus Vulpescu


ianuarie 15, 2021

Ce faci tu?

Ce faci tu? de-atâta vreme
N-am mai rătăcit prin crânguri
N-a-ncercat să te mai cheme
Dorul ca să fim iar singuri?....

Haide, fii copil cuminte
N-aștepta să vin la tine
Să te fac cu rugăminte
Să pricepi ce este bine.

De-ai ști tu ce farmec dulce
E sub teiul singuratic!...
Vino, crângu-o să ne culce
Pe-al lui pat de flori, sălbatic.

Și-ochii tăi ca doi luceferi
Să-i lumine ca-n trecut.
Să te văd cum o să-i aperi, 
Dacă-oi vrea să ți-i sărut.

Pe poteca înfundată
Iarba deasă să ne-ascunză
S-ascultăm ca și-altadată
Freamătul duios de frunză.

Și privind cum de povară
Teiul floarea-ncepe-a-ți cerne
Să-nvățăm pe din afară
Cântul dragostei eterne.

Ion Minulescu


mai 24, 2020

Spargerea nebuniei


deodată cum se suie fulgerul pe creste
înainte de a întuneca spaima cu strălucirea sa furioasă
cineva a spus
să adoarmă mulțimea în vidul casei sale
de azi și până vom avea pofta împlinită
să se prăvale tăcerea pe mugurii brazilor rostuiți lângă ape
înainte ca nebunia luminii să se atingă de zori
să se facă pușcărie la domiciliu
și toți oamenii fără excepție dincolo de ce este exceptat în mod firesc
să se plângă pe litere
și să mulțumească nebuniei că i-am condamnat

deodată cum se suie adevărul în pustia furtunii
cineva a spus
să fie noapte să nu mai fie zi în plămânii oamenilor
să se deșarte televiziunile de noroi
în oprobiul lor și să se îndrăgostească de spaimă
să savureze hubloul ca și cum marea i-ar săruta cu libertate
și să nu se mai întâmple să fie liberi

deodată nebunii seminției au atins lumina și au spus
nu exiști înger al tăciunei
nu poți fi tu dumnezeu în noi idee hidoasă de furtuni
spurcată trecere prin aer a delirului
de moarte

deodată s-a făcut dimineață s-a făcut zi
și am reînviat

George Adrian Popescu

martie 19, 2020

Poemul XX

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Pot scrie, de exemplu: „noaptea-i înstelată
şi stelele tremură albastre în depărtare“. 
Vântul nopţii se răsuceşte în văzduh şi cântă.
În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Am iubit-o, şi, câteodată, şi ea m-a iubit.
Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe.
Am sărutat-o la nesfârşit sub cerul imens.
M-a iubit, şi, câteodată, şi eu am iubit-o.
Cum aş fi putut să nu-i iubesc ochii ei mari?
În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Cum să mă gândesc că n-o mai am? Să simt că am pierdut-o?
Cum să ascult imensa noapte, mai imensă fără ea?
Şi rândurile cad în suflet ca roua pe izlaz.
Ce mai contează că iubirea mea n-o mai poate păstra?
Noaptea-i înstelată, şi ea nu-i lângă mine.
Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare...
Cu pierderea ei nu mă pot împăca.
O caut cu privirea, dorind s-o aduc mai aproape.
Inima mea o caută, dar ea nu-i lângă mine.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi...
Vocea-mi vrea să fie vântul, să-i gâdile auzul.
A altuia. Va fi a altuia. Ca înaintea săruturilor mele.
Vocea ei, trupul ei de lumină. Ochii ei fără hotare.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate încă o iubesc.
Iubirea e atât de scurtă, şi-atât de lungă e uitarea.
Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe,
şi sufletul nu mi-e împăcat cu pierderea ei.
Chiar de-i ultima zvâcnire pentru ea,
şi acestea ultimele rânduri.

Pablo Neruda

noiembrie 07, 2019

Gura sufletului tău


eu îți scriu un fel de scrisori, în care te descriu pe tine
făcând parte din lumea mea
te-am luat de mână și te-am adus acolo
iar tu parca făceai parte din ea dintotdeauna
și lumea mea erai tu,
dintr-o dată, în mijlocul ei, cu tine, eu eram și tu, și eu, în același timp
timpul pe care îl trăiam, așa, era cel pe care îl iubisem dintotdeauna
dar nu știusem să-i dau un chip
dar chipul se afla acum în fața mea,
îți țineam sufletul în brațe în fiecare ceas
în fiecare clipă, el stătea în brațele mele
îmi țin lumea în brațe, și ea are numele sufletului tău
are chipul lui
are trupul lui
și când îl privesc, sufletul tău, mă văd pe mine,
cum mă aplec și încep să-mi sărut lumea, pe gura sufletului tău

Octavian Dănilă



septembrie 24, 2019

Un altfel de sărut

NICOLAE LABIȘ
(un poem
interzis de PCR)
.
rădăcină şi ramură de cireş privind dintre două oglinzi paralele aerul liber şi
matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim
mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în flux dublele explozii în reflux ale miresmelor
tale de ceai – un iuda de sticlă e aclamat – şi fără să pot să mă uit cu ură
cu mirare la cămila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel
am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut
(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)
zilele săptămânii le amestecam cu iarbă amestecam caii cu cercurile
arborii genealogici cu punctele cardinale apoi creşteau apele vii înăuntrul
apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura
şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca
nişte
imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic şi
theologic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdam) până când înflorea a doua oară
maimuţa în mierea din sexul cel crud (şi advers) al vrejului de fasole
a fost iubire sau a fost ce a fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost
(patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam ca să nu plâng şi voi la fel)
în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte
a fost iubire ucisă de iubire – şi deşertăciune a
fost şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost
părăsiţi-vă trufia în voi
înşivă
reveniţi – întoarceţi-vă
mereu
şi
mereu
amintind
stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nicio lege
şi nu mai ştiu căreia dintre icoanele ajunse în nopţile mele să-i sărut 

iunie 19, 2019

Ne-am prefăcut


Mi-am luat sufletul la plimbare și m-am prefăcut că te am lângă mine.
Și tu te-ai prefăcut că mă iubești.
Așa că ne-am prefăcut că trăim.
Ne-am căutat printre stele și ne-am regăsit într-o picătură.
Ne-am divizat, ne-am uscat și evaporat pentru că mai târziu să ne regăsim din nou într-un nor. Din care ne-am rupt să plutim către pământ.
L-am îmbrățișat și ne-am scurs într-un sărut ce ne-a aruncat în infern.
Dar era infernul nostru. Unde am ars contopiți până la cenușă.
Din care a trebuit să mă ridic și să te caut din nou.
Te-am căutat la Apus pentru că acolo am reușit să îmi găsesc gândurile, trăirile, nemurirea…
Dar tu ai ales Începutul și te-ai ascuns într-o picătură de rouă pe o frunză tânără, în soarele dimineții.
„Fotosinteză plăcută!” ți-am urat și am fugit să mă caut printre aștri…
De unde am privit înapoi la tine.
Te-ai ascuns după Lună când eu eram deja printre Stele!
Iar Soarele râdea de mine. Pentru că el îți arătase umbra!

Gregory Hill



noiembrie 18, 2018

Regret târziu

Erai venită ca din țări străine
Și ne-atingea același val sărat
De parcă te-mbăiau sudori din mine
Cum Dumnezeu, de nu te-am sărutat?
Erai înaltă, zveltă, clandestină
Nici cum te cheamă nu te-am întrebat
Și marea ne șoptea despre o vină
La care amândoi n-am cutezat
Azi ți-am găsit, uitat în manuscrise,
Un vers, erai poetă și atât
Și-n el spuneai de zboruri interzise
Care țin poeziei de urât
De ce, mă-ntreb, când mi-e-ndrăzneață firea
Să pleci, luând chiar marea, te-am lăsat
Și eu care sărut nemărginirea
De ce pe tine nu te-am sărutat?
Lucian Avramescu 
18 noiembrie 2018, Sângeru