Pe toate de-a valma

George Adrian Popescu

2 ore

Noaptea împreună

.

ai degetele desculțe pe umerii mei

tu de la infinirea sufletului aveai

nume de pași pe pieptul meu

.

tu erai

cum s-ar fi eu sunt

un dumnezeu și un picior care se desprinde

din lut

tu erai

uf ești ești

pe marginea ochilor desculță de trup

îmi numărai pulsul și orele cât mai aveam

mândrule olimp mândrule olimp cum semeni tu

cu ea goală

pe umerii mei curgând

pe carnea mea alergând

pe toate de-a valma oprindu-se să mă

soarbă

cum semeni tu cu întinderea aerului

când ea desculță pătrundea în mine desculț

să rămânem fără oprire în voalul de iarbă

înlănțuiți

de nebunia unui singur trup

Spargerea nebuniei

deodată cum se suie fulgerul pe creste

înainte de a întuneca spaima cu strălucirea sa furioasă

cineva a spus

să adoarmă mulțimea în vidul casei sale

de azi și până vom avea pofta împlinită

să se prăvale tăcerea pe mugurii brazilor rostuiți lângă ape

înainte ca nebunia luminii să se atingă de zori

să se facă pușcărie la domiciliu

și toți oamenii fără excepție dincolo de ce este exceptat în mod firesc

să se plângă pe litere

și să mulțumească nebuniei că i-am condamnat

deodată cum se suie adevărul în pustia furtunii

cineva a spus

să fie noapte să nu mai fie zi în plămânii oamenilor

să se deșarte televiziunile de noroi

în oprobiul lor și să se îndrăgostească de spaimă

să savureze hubloul ca și cum marea i-ar săruta cu libertate

și să nu se mai întâmple să fie liberi

deodată nebunii seminției au atins lumina și au spus

nu exiști înger al tăciunei

nu poți fi tu dumnezeu în noi idee hidoasă de furtuni

spurcată trecere prin aer a delirului

de moarte

deodată s-a făcut dimineață s-a făcut zi

și am reînviat

George Adrian Popescu

Cuvânt despre adevăr

cu de la mine putere te-am rostuit
în gândul meu
cu alunecarea luminii pe brațe
în zi de uitare despre toate alte câte ar putea fi

tu desenai sufletul ochilor
în formă de curcubeie
de-a fluturii și de-a mirosul dansai
înlăuntrul gândului meu
când respiram întinderea nemărginirii

te-am înlânțuit înlăuntrul coastelor
cu de la mine putere
și ți-am spus aici să stai
femeie
căci doar astfel poți fi ce nu există
și nu va mai fi

George Adrian Popescu

Eroarea

‎George Adrian Popescu‎ în ARTA CONVERSAȚIEI

 

eroarea bântuie mințile oamenilor

de la dreapta la stânga

risipită deasupra stelelor

poate să plouă în subțioara unui gând

al altui gând

ferit de cunoaștere ca un câine în feeria lunii

spumegând lătratul idiot

ea este neîncăpătoare

pe vreascul durerii cuiva

soră cu dezmățul de duminică

într-o cârciumă de sat așijderea cu vântul

de est

când nu mai respiră

este o furie care se îndrăgostește de

nedreptățire

în frunze

în flori

în inima de zmeu a unui împărat plecat în pribegie

pe nisip

nu are nimic

de la dreapta la stânga ideii

de liniște

și de ar putea să muște oricând

of of

ce noapte de bezmeticire ar fi pe sufletul tău

de i-ai deschide

Sub oblăduirea clipei

am zis ceva despre lucruri
albe şi pete
păsări care dansează în minte
sau se conglomerează în spaţiul costal
de-ar avea viermi
s-ar fierbe şi s-ar topi
sau s-ar pregăti de nuntă din te miri ce
uneori 
plopii curg printre lacrimile urbei
cu amănuntul adunate de ţigănci şi copii
fix pe refluxul serii 
pe şaua unui cal alb fugit din herghelie
parcă te-aş urma
de degete ascunsă
parcă mi-aş frige noaptea de pântecul tău
uitat pe o terasă
de căpşuni şi dantele de ferigă să te ating
cum aş spune un lucru
cum l-aş rosti pe a
din simplă întâmplare că nu se mai termină

George Adrian Popescu