Erai venită ca din țări străine
Și ne-atingea același val sărat
De parcă te-mbăiau sudori din mine
Cum Dumnezeu, de nu te-am sărutat?
Și ne-atingea același val sărat
De parcă te-mbăiau sudori din mine
Cum Dumnezeu, de nu te-am sărutat?
Erai înaltă, zveltă, clandestină
Nici cum te cheamă nu te-am întrebat
Și marea ne șoptea despre o vină
La care amândoi n-am cutezat
Nici cum te cheamă nu te-am întrebat
Și marea ne șoptea despre o vină
La care amândoi n-am cutezat
Azi ți-am găsit, uitat în manuscrise,
Un vers, erai poetă și atât
Și-n el spuneai de zboruri interzise
Care țin poeziei de urât
Un vers, erai poetă și atât
Și-n el spuneai de zboruri interzise
Care țin poeziei de urât
De ce, mă-ntreb, când mi-e-ndrăzneață firea
Să pleci, luând chiar marea, te-am lăsat
Și eu care sărut nemărginirea
De ce pe tine nu te-am sărutat?
Să pleci, luând chiar marea, te-am lăsat
Și eu care sărut nemărginirea
De ce pe tine nu te-am sărutat?
Lucian Avramescu
18 noiembrie 2018, Sângeru
Replică unui hoit care mă vrea mort
RăspundețiȘtergereȘtiu c-o să mor, azi, mâine, mai încolo,
Dar și tu scârnăvie o să mori
Eu mor o dată, tu, născut ca hoit,
Cu moartea-n tine, mori de multe ori
Nu-mi meriți slova, replici nu ți-aș da,
Pseudonim de craniu fără dinți
Dacă pe mine doar m-ai înjura
Dar tu-mi înjuri morminte și părinți
Te-aș bate măr, dacă te-ai arăta
Dar te-ai născut cu alea două scoase
Și ce să rup din tine, vierme hâd,
Că viermii, anatomic, nu au oase
Mă-njuri, plătit, pesemne, de alt hoit
Spurcat mă-njuri, rugându-te să mor,
Și-mi iei la rând copiii, viața, scrisul,
Dar lighioană, tu n-ai cum să zbori
În șirurile de cerești cocori
Și chiar dacă eu mâine aș muri
Mai viu ca tine, cel rămas, voi fi
Lucian Avramescu, 20 noiembrie 2018, Sângeru