De atâta tăcere

Tudor Gheorghe Calotescu

 

desfac braţele şi îmbrãţişez tãcut orizontul

ca şi cum dumnezeu s-ar tot naşte acolo
din fecioare şi fluturi albi
apoi îmi strig prin inimã iubirile
de se cutremurã furnicile şi pleacã
cumva aliniate
în cadenţã marş
spre vârful degetelor
de unde îmi place sã te simt
ca pe o dovadã bãtutã în cuie
pe un perete veşnic nehotãrât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tãcere
pur şi simplu
ca o frumoasã adormitã
nesfârşire
.......................
de atâta tãcere îmi tot vin cuvinte
cum clocoteşte lava într-un vulcan
pe care încerc sã le sufoc
cumva responsabil
precum un funcţionar de la stat
care doar mimeazã
eficienţa