noiembrie 16, 2018

Și îngerii au nevoie de dragoste

Andrei Maftei

Tu ai venit târziu 
În viața mea...
Sau poate eu, 
Eu m-am grăbit prea tare.
Și n-am avut iubita mea,
Răbdare
Să te aștept de dincolo de stea.
Ți-am fost dat înger
Încă din născare,
Sau poate
Dintr-un timp ce adormea...
Și n-am putut
Acolo aștepta
Să ne-ntâlnim
În viața viitoare.
A fost să-mi fii
Un răsărit târziu,
Și nu e timp
În lumea mea târzie
Să te îmbrac cu flori
Și poezie...
Eu pot doar înger,
Visului să-ți fiu.
Iar de va fi
Ca totul să apună,
Lui Dumnezeu,
Ce aș putea să-i cer?
Poate atunci,
Noi, regăsiți în cer,
Să fim doi sori
Ținându-se de mână!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu