Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lăsat-o pe o stâncă pe ţărm,
şi am veni la tine goală ca o femeie.
Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta,
am băut vin cu tine şi am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că mă asemuiam unei fiinţe văzute în vis,
am uita totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ţi ştiam decât mângâierile ce mă ţineau prizonieră.
Şi tu ai luat surâzând o oglindă şi m-ai rugat: priveşte-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere şi cădeau în pulbere,
am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia decât să dispară
O, strânge-mă tare în braţe, atât de tare încât să nu-mi trebuiască nimic altceva.
am lăsat-o pe o stâncă pe ţărm,
şi am veni la tine goală ca o femeie.
Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta,
am băut vin cu tine şi am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că mă asemuiam unei fiinţe văzute în vis,
am uita totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ţi ştiam decât mângâierile ce mă ţineau prizonieră.
Şi tu ai luat surâzând o oglindă şi m-ai rugat: priveşte-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere şi cădeau în pulbere,
am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia decât să dispară
O, strânge-mă tare în braţe, atât de tare încât să nu-mi trebuiască nimic altceva.
Edith Södergran
– lirică feminină românească şi universală –
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu