Iarna

Își scutura gânduri cărunte de nea
Chenar din fruntea lui albă
Și hornul îmi țipă că iarna e rea

Privesc pâlpâitul de jar 
În vatra bătrână 
Și gându-mi se face mai rar 
Și capul îmi cade pe mână

Ascult cum bâzâie focul 
Și genele-mi leneș se lasă 
Uitată mi-e clipa și locul
Atunci dintr-o cută de suflet încet 
Se desprinde o zi de demult
O văd și-o ascult

Un șipot șoptește un șopot, 
Zefirul sărută pe-o creangă 
Obrajii lui mai
Și frunze foșnesc mai departe 
Sărutul. 
În deal o talangă 
Vorbește cu-n nai

Se-ngână al morii susur 
Cu-al apelor moale murmur 
Și-n luminiș printre flori 
Trecut-a prelung un fior de culori
Un trosnet de cracă, un geamăt de ușe 
Un șuier de crivăț în vatră 
Ce-aruncă-n obrazu-mi cenușe, 
Un câne-nghețat care latră

Și pleoapa-mi încet se deschide 
Iar cuta din suflet cu ziua de vară 
Se-nchide

Vintilă Russu-Șirianu