A mea ai fost!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci ochii tăi albaștri ca zările albastre,
Ca visul, ca safirul,
Albaștri ca și marea,
Ai mei au fost!
Într-înșii mi-am îngropat 
Iubirea,
Mi-am îngropat chiar 
Arta;
În apele lor limpezi m-am îngropat,
Dar apele lor limpezi de-atunci s-au tulburat!

A mea ai fost, întreagî, din tălpi și până-n creștet:
Căci gura ta curată ca un pahar de nuntă,
Ca lacrima de rouă,
Curată ca o nalbă,
A mea a fost!
Aroma o simt și-acum pe buze
Iar purpurei regale – ce o tivea pe margini
Ca un chenar de sânge –
Beția voluptății i-a vestejit culoarea!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci părul tău de aur, subțire și fluidic
Ca o mătasă fină.
Ca un surâs de toamnă.
Ca razele de lună,
Ne-a-nvăluit adesea într-o manta de gaze,
Într-o cascada vie de aur în topire!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci sânii tăi de piatră, rotunzi ca și o cupă,
Vioi ca dimineața,
Roz albi ca aurora,
Eu i-am făcut, întâiul, să bată furtunatic
Asemeni unor aripi de pasăre rănită,
Și-apoi tot eu, deodată,
Le-am înghețat bătaia și pentru totdeauna!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci brațele-ți – minune de tinerețe vie –
Sculptate ca de daltă,
Nervoase ca și valul.
Mai albe decât albul zăpezilor eterne,
A mele-au fost!
Și astăzi le simt cum mă-nfășoară
Ca un șuvoi de apă.
Ca un colan de gheață,
Ca o ghirlandă albă de trandafiri în floare!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci pulpele-ți superbe, 
Puternice ca viața în plină primăvară, 
Și dulci aromitoare ca persicile coapte, 
A mele-au fost!
Iar buzele-mi adesea au risipit
Pe ele,
Potop de micșunele,
Iar alte ori grămadă de roze sângerate!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet!

Alexandru T. Stamatiad