încă mai văd imaginea aceea cu noi rostogolind soarele
voiam să-l ascundem undeva să fie al nostru în ceruri și pe ape
ce mici eram ce arși și ce orbi
ne-am trezit într-un sanatoriu de lumină nu avea legătură cu intenția
de a sfredeli pământul cu inima
eram niște hoți dar ne mândream că l-am înghesuit în bagaje
a doua zi ne-au forțat să ridicăm ziduri
să ne despărțim ca războiul de libertate
puneam cărămidă peste lacrimă apoi mă înălțam pe vârfuri să te văd
dar am rămas jumătate dincolo
și vântul a respirat prin plămânii mei
la început ne-a fost dor apoi frig
soarele se culcase în muzeul de peste drum dar ne privea pe furiș
când a văzut că devenim umbre
ne-a luat de mână și ne-a însoțit pe drumul orbilor
atunci am găsit cărți poștale scrise în toate limbile pământului
niciuna nu ajunsese la mine
dragostea era captivă într-o plasă de fluturi
Gina Zaharia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu