Doar cei care trăiesc au viziunea pământului,
moartea e totdeauna sus,
mormintele sunt în cer.
Deci să nu te miri, femeie, dacă uneori plouă
cu oasele frunţii. Suntem mici în lume
fiindcă nimeni nu ştie că lumea este deasupra.
Când naşti, dai afară pământul din tine,
ca să devină aer.
Sinele nostru profund
are rădăcini în copii.
Ei vin aici să ne povestească.
Trăim povestiţi de pruncii care stau să vină
şi distilaţi de pietre.
Din pricina asta, uneori,
nu putem muri.
Când murim, avem senzaţia
că nu suntem singuri.
Din pricina asta fericirea
vine mereu ca o lopată de pământ.
moartea e totdeauna sus,
mormintele sunt în cer.
Deci să nu te miri, femeie, dacă uneori plouă
cu oasele frunţii. Suntem mici în lume
fiindcă nimeni nu ştie că lumea este deasupra.
Când naşti, dai afară pământul din tine,
ca să devină aer.
Sinele nostru profund
are rădăcini în copii.
Ei vin aici să ne povestească.
Trăim povestiţi de pruncii care stau să vină
şi distilaţi de pietre.
Din pricina asta, uneori,
nu putem muri.
Când murim, avem senzaţia
că nu suntem singuri.
Din pricina asta fericirea
vine mereu ca o lopată de pământ.
Justina Radu
RăspundețiȘtergere"Ondina, ascultă ce-ți spun acum
și vom fi fericiți:
nici zborul nu contează,
nici pasărea nu contează,
nici pasărea care zboară,
nici zborul care pasăre, uneori,
ci doar într-ariparea.
Aripa este căldura
care-și face cuib,
din neglijență,
în trupul unui om obișnuit.
Întraripatul leagă lumea de cer.
Unii îi zic poet."
Drum bun in lumină, întraripatule, poet al Ondinelor, Ciprian Chirvasiu
Daniel Dăian
RăspundețiȘtergereVineri 13. Trăiesc un șoc imens. Prea iubitul meu prieten și mentor, Poetul Ciprian Chirvasiu a părăsit lumea asta. Ai răbdare bătrâne până venim și noi. Un poem!
eu nu descriu faptele jucăriei care a interpretat
o scenă de gelozie la capătul unui capitol
în general de treaba asta se preocupă
gramaticile răului
ocupația mea este de natură statică
într-un zid alcătuit din mâinile celor care
au reușit să fugă din sufletul unui tată
de Pinocchio
toată foamea cariilor
dar salturile mele grațioase peste vorbele triste
sunt o formă de atletism care ruginește
în esență
iar aici în sufrageria unde se derulează toată această dramă
a romantismului meu vii tu
să-mi ungi cu inima ta obrajii murdari de umbrele
săruturilor
primite cu ani în urmă
iar pentru asta
mă iert pentru amândoi
(DANIEL DĂIAN)