ȘI-ATUNCI, NOI, LAȘII

Și-atunci, noi, lașii,
cărora ne plăceau seara
plină de șoapte, casele,
potecile către râu,
luminile roșii și murdare
ale-acelor locuri, durerea
îndulcită și mută –
noi ne-am smuls mâinile
din lanțul viu
și-am tăcut, însă inima
ne-a tresăltat sub năvala sângelui
și n-a mai fost dulceață
și n-a mai fost lepădare de sine
pe poteca spre râu –
– nemaifiind supuși, am învățat
să fim singuri și vii.

Cesare Pavese

Traducere: Costel Drejoi

* * *

nu e gloria totul fireşte dar tot absolut tot ce e fără de glorie pe pămînt

mai devreme sau mai tîrziu putrezeşte

cu mîna ruptă continuu să scriu chiar pe sîngele care tîşneşte în valuri din mine

cu capul retezat aşezat pe mîinile rupte păşeşc demn pe muchia cea mai ascuţită

a muntelui

ştiu că întrebarea cea mai grea este cine dintre cei vii şi cine dintre cei morţi

mi-a rupt mîna cine dintre cei vii şi cine dintre cei morţi mi-a retezat capul

nu e gloria totul fireşte dar tot absolut tot ce e fără de glorie pe pămînt

mai devreme sau mai tîrziu putrezeşte

Nicolae Tzone

Închinare de seară

n-au plecat din viaţă rătăcesc

morţilor vii dumnezeu le arde și sufetul

tăciuni aprinși în negura zilei

limba le e nisipul strecurat dintr-o oră

în alta

trei biserici suprapuse pictate de orbi

mi-au modelat creierul după chipul

și asemănarea lor

imagini îngheţate și o pastă

vâscoasă dulceagă

sub limbă am ascuns medicamentul

m-au pus în genunchi roagă-l pe tatăl tău

să-mi fie mire

astupă cu trupul tău spărtura

din trupul meu

dă-i totuși o ultimă ţigară pe lumea inversă

pleacă privind înapoi

mișcă-te fă ceva mănâncă-ţi inima

șterge-ţi numele

Mihai Firică

http://www.revistascrisulromanesc.ro