Poveste
A făcut tot ce se putea: a iubit,
a urât, a urcat Muntele, a străbătut Mările.
Cineva îi face semn cu degetul şi
îi spune: nu ajunge!
O ia de la capăt: aprinde lampa,
coboară în peşteri, omoară o sută de urşi,
desenează zimbri şi pui de bizoni.
Nu ajunge!
Şi mai trec o mie de ani şi încă
o mie până ce o descoperă pe ea
stând pe talpa lumii, împletind ciorapi
din ceaţa amurgului. Părul îi cade pe
umeri, degetele sunt amorţite de apropierea
fulgerului.
O să plouă. Se va adăposti sub streaşina
unui cireş de pe care tocmai s-a ridicat un înger.
Apoi va picta toată pajiştea cu flori:
Grădina va avea, în sfârşit, părul plin de
Albăstrele şi dediţei. Un greier va răsuci
o cosiţă dintr-un fuior de funigel.
Seara doar se va înălţa la cer, spre a avea
de unde să coboare atunci când
va simţi că se apropie visele. Negre, roz,
albe, goale de orice invenţie. Ca o trestie,
ca un tub de sticlă prin care curge un fum
purpuriu. O clepsidră prin care
îi alunecă sufletul.
Orice e cu putinţă, zici.
Dar nimic nu ajunge.
Vasile
Igna
A făcut tot ce se putea: a iubit,
a urât, a urcat Muntele, a străbătut Mările.
Cineva îi face semn cu degetul şi
îi spune: nu ajunge!
O ia de la capăt: aprinde lampa,
coboară în peşteri, omoară o sută de urşi,
desenează zimbri şi pui de bizoni.
Nu ajunge!
Şi mai trec o mie de ani şi încă
o mie până ce o descoperă pe ea
stând pe talpa lumii, împletind ciorapi
din ceaţa amurgului. Părul îi cade pe
umeri, degetele sunt amorţite de apropierea
fulgerului.
O să plouă. Se va adăposti sub streaşina
unui cireş de pe care tocmai s-a ridicat un înger.
Apoi va picta toată pajiştea cu flori:
Grădina va avea, în sfârşit, părul plin de
Albăstrele şi dediţei. Un greier va răsuci
o cosiţă dintr-un fuior de funigel.
Seara doar se va înălţa la cer, spre a avea
de unde să coboare atunci când
va simţi că se apropie visele. Negre, roz,
albe, goale de orice invenţie. Ca o trestie,
ca un tub de sticlă prin care curge un fum
purpuriu. O clepsidră prin care
îi alunecă sufletul.
Orice e cu putinţă, zici.
Dar nimic nu ajunge.
Midnight
RăspundețiȘtergereUneori e de ajuns să-i aud
respiraţia spre a fi sigur că trage
după ea desişurile nopţii,
că înoată încă printre smârcurile ei
plină de pudoare;
Oh, culegând de-atâta timp împreună
am adunat hambare întregi de iluzii
şi toate funcţionează încă bine
asemenea orologiilor ce ne umplu
casa şi viitorul;
Acum, toate bunurile sunt la păstrare
ca nişte Pythii adormite pe altare
de sacrificiu, ca nişte balanţe
aşteptând la răspântii negustorii de viaţă;
Iar tu ştii că nu inventez,
că strig doar spre a fi sigur că trăiesc
că văd steaua acolo sus
strălucind ca un iris de şarpe.
Vasile Igna