mersul tău prin iarbă
şi felul cum te uiți în treacăt la mine
şi iarba care s-a înălțat
la un metru de pământ
să te urmărească de-aproape
zăpăcită de pofte
aş vrea să scriu despre tine
frumoaso
dar hârtia alunecă
de parcă-aş fi aşezat-o
pe-o moviliță de cireşe coapte
dar hârtia alunecă
de parcă-aş fi aşezat-o
pe-o moviliță de cireşe coapte
Florin Mugur
Marginea de apă
RăspundețiȘtergereNe citim unul altuia poeme până ne vine rău
și ne rezemăm clătinându-ne de zidul ud
privindu-ne sfârșiți, desfigurați
ca după un imens hohot de râs.
Și dacă – întreabă cineva – și dacă ne-am desprins
noi înșine ca o lacrimă
din marginea de apă a bătrânului imperiu corupt?
dacă ne e tată? cum să ne omorâm tatăl?
Istoria fricoasă a imperiului
făcută din tresăriri și mușcături și desprinderi
ca istoria unui iepure turbat.
Și dacă totuși ne e tată?
Răspunde, imperiu celest!
El e măreț, nici nu ne-aude
el e stăpân pe dușmănia lui profesională
el se uită peste capetele noastre
și numără sorii teribili.
Florin Mugur
din Portretul unui necunoscut (1980)
RăspundețiȘtergereMelodie
Cu pletele până-n pământ iscăliturile
acelor timpuri vechi şi geniale –
fiece nume ca o bătălie
de oameni aurii şi de-animale –
decizia ! onoarea ! răsucirile !
ce curbe-n dans ! ce blonde turbioane
Biblia mea e plină de numele lor, plină
de peri, de bucle aspre, de ciufuri grosolane
sucindu-se pe tâmpla cuvintelor, suspine
lăudăroase, tremolouri vagi –
o, prea frumoşii grandomani ai viziunilor
bunicii mei, profeţi inculţi şi magi.
Şi cărţile se umflă de fală şi se-nfoaie
mug turmele prelung, neîntrerupt
nişte păstori bătrâni, cu capul palid
scriu mane, tekel, fares pe cer – şi dedesubt
se iscălesc şi vitele-i urmează
pe drumul mult cotit, prin spinii suri
măgari, berbeci, oi blonde, turme ample
de bucle şi de ciufuri, de lungi iscălituri.
Florin Mugur
Moment senin
RăspundețiȘtergereŞi toată noaptea ţi-l voi desface, părul –
umbrela mea de aur copilăros pe care
deasupra capetelor stinse o ridic.
Să-ţi tremure de frica morţii sânii
curaţi ca lacrimile toată noaptea.
Şi toată noaptea în regatul meu
subţire, cu pereţii molateci ca zăpada
să-ţi sărut sânii, până vor începe
să-mi lumineze dinţii fericiţi.
Să te iubesc o noapte în ţara mea subţire
şi stelele puţine să aibă faţa neagră
de frica morţii. Pure, două lacrimi
să tremure înalt deasupra mării.
Florin Mugur
UMBRA RÂULUI PE CER ©
– antologie de poezie românească –