în mijlocul lumii
ca pe o culoare
despre care nu ştie nimeni
din când în când, îţi şterg trupul
de ploi
şi te învelesc în sângele meu
să nu tremure în tine
noaptea
în sânii tăi rătăcesc trepte
munţi cu păsări pe umeri
şi un acoperiş cu fruntea goală
sub care se risipesc tăceri
zâmbete
şi noi
străini
Daniel Dăian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu