Sub soarele lui ianuarie...

Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înţelege îngheţul şi crengile
Pinilor acoperiţi de zăpadă;

Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristeţea ienuperilor degeraţi,
A frunzişurilor pline promoracă, sclipind departe

Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din şuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,

Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de acelaşi vânt,
Care bate peste aceleaşi locuri sterpe

Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Şi care, fiind nimic el însuşi, priveşte
Nimicul care nu se află acolo – şi nimicul care se află.

Wallace Stevens