Se afișează postările cu eticheta Osip Mandelştam. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Osip Mandelştam. Afișați toate postările

mai 13, 2022

Semioameni

Vieţuim, dar sub noi ţara tace mormânt.

Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.

Iar când vorbele par să se-nchege puţin,

Pomenesc de plăieşul urcat în Kremlin.

 

Are degete groase şi grele,

Sunt cuvintele lui de ghiulele.

Râd gândacii mustăţilor, strâmbii

Şi-i lucesc a năpastă carâmbii.

 

Are-o turmă de sfetnici cu gâturi subţiri –

Semioameni slujindu-l umili –

Care şuieră, miaună, latră câineşte,

Numai el, fulgerând, hăcuieşte

 

Potcovar de ucazuri, forjează porunci:

Glonţ în ochi, glonţ în frunte şi glonţ în rărunchi

Orice moarte-i desfată deplin

Pieptu-i larg de cumplit osetin.

 

Osip Mandelştam [poet şi eseist evreu rus, 1891-1938] – “Semioameni”, din volumul “Dorin Bercea, Poezia lui Osip Mandelştam”, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009, traducerea versurilor de Emil Iordache. Acest poem despre Stalin a avut drept consecinţă internarea în "gulag" şi, ulterior, suprimarea marelui poet.